Chestiuni documentaristice (inclusiv bibliologice)

Dan Matei (care își dă și el cu părerea).

Propuneri de amendare a Legii nr. 311/2003 (i.e. Legea muzeelor și a colecțiilor publice)

leave a comment »

Cea mai importantă este cea de adăugare a art. 10/3, i.e. eliminarea (re)evaluării bănești a bunurilor muzeale.  

Articol Forma curentă Propunerea Motivare
8/3 Regimul juridic al dreptului de proprietate publică
și/sau privată asupra bunurilor care se află în patrimoniul muzeal
este reglementat conform dispozițiilor legale în vigoare.
de eliminat Redondant. Legea asta zice că legea reglementează.
10/3 de adăugat:   Bunurile care fac parte din
patrimoniul muzeal nu se evaluează, nu se reevaluează și nu se supun
amortizării.
Se abrogă astfel art. 2/3 din OG 81/2000:
„Bunurile din patrimoniul cultural național, cu excepția acelora
care nu pot fi reevaluate potrivit standardelor internaționale de
evaluare, vor fi reevaluate de către evaluatori autorizați conform
reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a
fi înregistrate în contabilitate până la finele anului 2010.”
Bunurile culturale nu se supun logicii contabile. Valoarea lor
(culturală) crește în timp. În plus:
·        nu există nici un
criteriu obiectiv de evaluare bănească a bunurilor culturale;
·        chiar dacă s-ar putea
asigna o valoare bănească obiectivă unui bun cultural, aceasta nu
servește la nimic; se depune un efort stresant uriaș, fără nici un
folos.
11/1/a Proprietarii și titularii de alte drepturi reale
asupra muzeelor și colecțiilor publice au, potrivit Codului civil și
prezentei legi, următoarele obligații:
a) să asigure integritatea,
securitatea, conservarea și restaurarea bunurilor clasate în
patrimoniul cultural național mobil care fac obiectul patrimoniului
muzeal;
să asigure integritatea, securitatea, conservarea și
restaurarea bunurilor aflate în patrimoniul muzeal;
Adică piesele neclasate nu trebuie… ?
11/1/b să realizeze documentarea, evidența și, după caz,
clasarea bunurilor care fac obiectul patrimoniului muzeal;
să realizeze documentarea și evidența bunurilor
aflate în patrimoniul muzeal;
Clasarea pieselor aflate în colecții publice nu are
rost.
11/1/d să asigure și să garanteze accesul publicului și al
specialiștilor la bunurile care constituie patrimoniul muzeal;
să asigure accesul publicului și al specialiștilor la
bunurile aflate în  patrimoniul muzeal;
Ce aduce în plus cuvântul „garanteze” ?
11/1/e să asigure cercetarea sau, după caz, punerea la
dispoziție, pentru cercetare, a bunurilor din patrimoniul muzeal;
de eliminat Redondant. Spune același lucru cu 11/1/d: „să asigure
și să garanteze accesul publicului și al specialiștilor la bunurile
care constituie patrimoniul muzeal;”
11/1/h să asigure prevenirea, localizarea și stingerea
incendiilor;
de eliminat Redondant. Particularizează art. 11/1/a.
11/1/i să asigure paza muzeului sau a colecțiilor publice și
dotarea acestora cu sisteme de protecție eficiente;
de eliminat Redondant. Particularizează art. 11/1/a.
11/1/j să ia măsuri pentru prevenirea și diminuarea
pagubelor care pot fi aduse patrimoniului muzeal, în caz de
calamitate naturală sau conflict armat.
de eliminat Redondant. Particularizează art. 11/1/a.
11/2 Proprietarii și titularii de alte drepturi reale
asupra muzeelor și colecțiilor publice de importanță națională sunt
obligați să încheie contracte de asigurare parțială sau integrală,
în funcție de obligațiile ce le revin potrivit prevederilor Codului
civil, pentru bunurile mobile și imobile care fac obiectul
patrimoniului muzeal, conform dispozițiilor legale în vigoare.
de eliminat Nerealist. Statul „asigură” el însuși colecțiile
publice. Nu are fonduri să plătească asiguratori privați pentru
acestea.
11/3 Proprietarii și titularii de alte drepturi reale
asupra muzeelor și colecțiilor publice de importanță regională,
județeană și locală sunt obligați să încheie contracte de asigurare
parțială sau integrală pentru bunurile clasate în patrimoniul
cultural național, categoria Tezaur, respectiv pentru monumentele
istorice din categoriile A și B, care fac obiectul patrimoniului
muzeal, conform dispozițiilor legale în vigoare.
de eliminat Nerealist. Proprietarii nu au fonduri să plătească
asiguratori privați pentru colecțiile lor muzeale.
11/4,5,6 (4) Încheierea contractelor de
asigurare prevăzute la alin. (2) și (3) se face treptat,
acordându-se prioritate bunurilor clasate în categoria Tezaur,
respectiv monumentelor istorice din categoriile A și B, precum și
monumentelor etnografice transferate în muzeele în aer liber. (5)
Autoritățile administrației publice centrale sau locale, după caz,
au obligația să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare
pentru asigurarea bunurilor clasate în categoria Tezaur, precum și a
imobilelor clasate în categoriile A și B, potrivit legii. (6)
Sumele alocate de persoanele fizice și juridice de drept privat,
pentru asigurarea bunurilor mobile clasate în categoria Tezaur, sunt
deductibile din impozitul pe profit sau, după caz, din impozitul pe
venit.
de eliminat Nerealist.
12 Autoritățile administrației publice centrale și
locale și instituțiile publice de specialitate subordonate acestora,
precum și proprietarii și titularii de alte drepturi reale asupra
muzeelor și colecțiilor publice pot coopera, după caz, cu
organizații neguvernamentale, în vederea dezvoltării, protejării,
conservării, restaurării, cercetării și punerii în valoare a
patrimoniului muzeal, în interes științific sau cultural-turistic.
de eliminat Redondant. Ce nu e interzis, e permis.
13/1 În funcție de forma de proprietate, de constituire și
de modul de administrare a patrimoniului muzeal, muzeele și
colecțiile publice se pot afla în proprietate publică sau privată.
de eliminat Redondant. Tertium non datur.
13/2 Muzeele și colecțiile aflate în proprietate publică
se înființează și se organizează în subordinea autorităților
administrației publice centrale sau locale, a altor autorități
publice ori instituții și funcționează potrivit regulamentelor
proprii de organizare și funcționare, aprobate de autoritățile sau
instituțiile tutelare.
de eliminat Redondant. Cum ar putea fi altfel ?
13/3 Muzeele și colecțiile publice aflate în proprietate
privată se înființează, se organizează și funcționează în subordinea
persoanelor juridice private sau a persoanelor fizice.
de eliminat Redondant. Cum ar putea fi altfel ?
13/4 După forma de organizare, muzeele și colecțiile
publice au personalitate juridică; prin excepție de la regulă, se
pot organiza muzee și colecții publice fără personalitate juridică.
de eliminat Redondant. Nu reglementează nimic.
15 (1) Muzeele și colecțiile publice
de importanță națională sunt muzeele și colecțiile publice de drept
public sau de drept privat, care dețin în patrimoniul lor muzeal
bunuri de valoare excepțională, semnificative în plan național
pentru istorie, arheologie, etnologie, artă, arhivistică, știință,
tehnică, literatură, cinematografie, numismatică, filatelie,
heraldică, bibliofilie, cartografie și epigrafie. (2)
Muzeele și colecțiile publice de importanță regională sunt muzeele
și colecțiile publice de drept public sau de drept privat, care
dețin în patrimoniul lor muzeal bunurile prevăzute la alin. (1),
semnificative în plan regional. (3) Muzeele și
colecțiile publice de importanță județeană sunt muzeele și
colecțiile publice de drept public sau de drept privat, care dețin
în patrimoniul lor muzeal bunurile prevăzute la alin. (1),
semnificative în plan județean. (4) Muzeele și
colecțiile publice de importanță locală sunt muzeele și colecțiile
publice de drept public sau de drept privat, care dețin în
patrimoniul lor muzeal bunurile prevăzute la alin. (1),
semnificative în plan municipal, orășenesc sau comunal.
de eliminat Redondant. Definește termeni comuni.
17/1 Înființarea muzeelor și a colecțiilor publice,
indiferent de forma de constituire, proprietate și administrare a
patrimoniului, este reglementată prin prezenta lege.
de eliminat Redondant. Particularizează art. 1.
17/3 Obligația obținerii avizului prealabil revine, de
drept, persoanei fizice sau juridice care solicită înființarea unui
muzeu sau a unei colecții publice.
de eliminat Redondant. Cum ar putea fi altfel ?
21/3 Organizarea și funcționarea secțiilor și filialelor
teritoriale ale muzeelor și colecțiilor publice se stabilesc prin
regulamentul de organizare și funcționare a muzeului sau a colecției
publice în a cărei subordine se află.
de eliminat Redondant. Cum ar putea fi altfel ?
22/1 Activitatea muzeelor și a colecțiilor publice de
drept public se finanțează din venituri proprii și din subvenții
acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz.
de eliminat Redondant. Cum ar putea fi altfel ?
22/2 Veniturile proprii provin din tarifele pentru
serviciile oferite de muzee și colecții publice, din donații și
sponsorizări, din alte activități specifice.
de eliminat Redondant. Valabil pentru orice instituție publică.
22/3 Veniturile prevăzute la alin. (2) sunt gestionate în
regim extrabugetar, conform dispozițiilor legale în vigoare.
de eliminat Redondant. Zice că trebuie respectate legile.
25 Muzeele și colecțiile publice de drept public sunt
organizate și funcționează conform prevederilor prezentei legi și
ale regulamentului de organizare și funcționare propriu, aprobat de
autoritatea în subordinea căreia se află, potrivit dispozițiilor
legale în vigoare.
de eliminat Redondant. Orice instituție publică funcționează
conform legii ei specifice și a regulamentelor proprii.
26/1 Angajarea personalului de specialitate din muzee și
colecții publice se realizează prin concurs, organizat de conducerea
muzeului sau a colecției publice, potrivit legii.
de eliminat Redondant. Ca la orice instituție publică.
26/2 Atribuțiile personalului din muzee și colecții
publice se stabilesc prin fișa postului, conform structurii
organizatorice, programelor de activitate și sarcinilor de serviciu.
de eliminat Redondant. Ca la orice instituție publică.
26/3 Pregătirea și formarea profesională continuă a
personalului de specialitate din muzee și colecții publice se
asigură prin instituții de specialitate acreditate: învățământ
postliceal, învățământ superior de lungă și scurtă durată, inclusiv
învățământ la distanță, cursuri postuniversitare, programe de
masterat și doctorat, precum și prin alte forme de pregătire
profesională.
de eliminat Redondant. Cum ar putea fi altfel ?
27/2 Componența, atribuțiile, organizarea și funcționarea
consiliului de administrație se stabilesc prin regulament de
organizare și funcționare, aprobat de autoritatea în subordinea
căreia se află muzeele și colecțiile publice de drept public,
potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
de eliminat Redondant. Ca la orice instituție publică.
28/1 În cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept
public pot funcționa consilii științifice, ca organe de specialitate
alcătuite din specialiști de profil, cu rol consultativ în domeniul
cercetării științifice, organizării sau structurării serviciilor,
colecțiilor muzeale și activităților culturale.
de eliminat Redondant. Ce nu e interzis, e permis.
28/2 În cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept
public de importanță națională, regională și județeană funcționarea
consiliilor științifice este obligatorie.
În cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept
public de importanță națională, regională și județeană trebuie să
funcționeze consilii științifice, ca organe de specialitate
alcătuite din specialiști de profil, cu rol consultativ în domeniul
cercetării științifice, organizării sau structurării serviciilor,
colecțiilor muzeale și activităților culturale.
Astfel se reglementează doar impunerea.
32/e propune acordarea titulaturii de muzeu sau, după caz,
de colecție publică de importanță națională;
acordă titulatura de muzeu sau, după caz, de colecție
publică de importanță națională;
Cui propune ?
35 Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după
caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională
sau penală.
de eliminat Redondant. Spune că încălcarea legii duce la
sancțiuni.
39 Proprietarii și titularii de alte drepturi reale
asupra muzeelor și colecțiilor publice de importanță națională, care
nu au încheiat contractul prevăzut la art. 11 alin. (2), precum și
proprietarii și titularii de alte drepturi reale asupra muzeelor și
colecțiilor publice de importanță regională, județeană și locală,
care nu au încheiat contractul prevăzut la art. 11 alin. (3), au
obligația ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi, să încheie aceste contracte.
de eliminat … consecință a eliminării art. 11/2, 3.

 

Reclame

Written by poliptic

31 august 2018 at 4:08 pm

Publicat în patrimoniu mobil

Propuneri de amendare a Legii 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil

leave a comment »

Ministerul Culturii propune o ordonanță pentru modificarea legilor esențiale pentru administrarea patrimoniului cultural. Profit de ocazie ca să sugerez (și eu) modificări la legea patrimoniului cultural mobil.

Cea mai importantă (desigur): să nu se mai claseze piesele aflate în colecții publice (art. 11/1/a).

Articol Forma curentă Propunerea Motivare
3(2) (2) Bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural național mobil sunt:
1. bunuri arheologice și istorico-documentare, precum:
a) descoperirile arheologice terestre și subacvatice, unelte, ceramică, inscripții, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentație și harnașament, arme, însemne funerare, cu excepția eșantioanelor de materiale de construcție, materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate;
b) elemente provenite din dezmembrarea monumentelor istorice;
c) mărturii materiale și documentare privind istoria politică, economică, socială, militară, religioasă, științifică, artistică, sportivă sau din alte domenii;
d) manuscrise, incunabule, cărți rare și cărți vechi, cărți cu valoare bibliofilă;
e) documente și tipărituri de interes social: documente de arhivă, hărți și alte materiale cartografice;
f) obiecte cu valoare memorialistică;
g) obiecte și documente cu valoare numismatică, filatelică, heraldică: monede, ponduri, decorații, insigne, sigilii, brevete, mărci poștale, drapele și stindarde;
h) piese epigrafice;
i) fotografii, clișee fotografice, filme, înregistrări audio și video;
j) instrumente muzicale;
k) uniforme militare și accesorii ale acestora;
l) obiecte cu valoare tehnică;
2. bunuri cu semnificație artistică, precum:
a) opere de artă plastică: pictură, sculptură, grafică, desen, gravură, fotografie și altele;
b) opere de artă decorativă și aplicată din sticlă, ceramică, metal, lemn, textile și alte materiale, podoabe;
c) obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrărie, mobilier și altele;
d) proiecte și prototipuri de design;
e) materiale primare ale filmelor artistice, documentare și de animație;
f) monumente de for public, componente artistice expuse în aer liber;
3. bunuri cu semnificație etnografică, precum:
a) unelte, obiecte de uz casnic și gospodăresc;
b) piese de mobilier;
c) ceramică;
d) textile, piese de port, pielărie;
e) alte obiecte din metal, lemn, os, piatră, sticlă;
f) obiecte de cult;
g) podoabe;
h) ansambluri de obiecte etnografice;
i) monumente din muzeele etnografice în aer liber;
4. bunuri de importanță științifică, precum:
a) specimene rare și colecții de zoologie, botanică, mineralogie și anatomie;
b) trofee de vânat;
5. bunuri de importanță tehnică, precum:
a) creații tehnice unicat;
b) rarități, indiferent de marcă;
c) prototipurile aparatelor, dispozitivelor și mașinilor din creația curentă;
d) creații tehnice cu valoare memorială;
e) realizări ale tehnicii populare;
f) matrițe de compact-discuri, de CD-ROM, de DVD și altele asemenea.
de eliminat Redondant. Art. 3(1) definește complet patrimoniul cultural mobil:
„(1) Patrimoniul cultural național mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, științifică și tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică și epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluției mediului natural și ale relațiilor omului cu acesta, ale potențialului creator uman și ale contribuției românești, precum și a minorităților naționale la civilizația universală.”
5 (1) Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice și a persoanelor juridice de drept privat.
(2) Asupra bunurilor prevăzute la alin. (1) se pot constitui, potrivit formei de proprietate, în condițiile legii, un drept de administrare sau alte drepturi reale, după caz.
de eliminat Redondant. Înșiră toate formele de proprietate posibile.
9 Activitatea de cercetare, desfășurată de cercetătorii științifici în instituții publice specializate, deținătoare de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, are ca obiect cercetarea, dezvoltarea și valorificarea științifică a patrimoniului cultural național mobil, în principal a celui deținut de instituția respectivă. de eliminat Redondant. Spune că cercetarea face cercetare.
11/1/a Declanșarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face:
1. din oficiu, în următoarele situații:
a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și administrate de instituții publice, regii autonome, companii naționale, societăți naționale sau alte societăți la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar;
de eliminat Nu există rațiuni temeinice de a clasa bunuri aflate în proprietate publică. Acestea nu pot fi înstrăinate, prin urmare, n-au cum să fie exportate. Așadar, principala rațiune a clasării nu li se aplică. Procedurile de clasare sunt oneroase, așa că ar trebui restrânse.
12/2 Clasarea unui bun trebuie finalizată în cel mult 3 luni din momentul declanșării procedurii de clasare. Clasarea unui bun trebuie finalizată în cel mult 6 luni din momentul declanșării procedurii de clasare. Practica a demonstrat că termenul de 3 luni este nerealist.
13/1 Instituțiile publice deținătoare de bunuri culturale mobile aparținând patrimoniului cultural național mobil au obligația de a inventaria aceste bunuri, atât analitic, prin fișa standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii, cât și sinoptic, prin banca de date, conținând și arhiva imagistică. Instituțiile publice deținătoare de bunuri culturale mobile au obligația de a cataloga și a fotografia aceste bunuri, conform normelor emise de Ministerul Culturii. Formularea existentă este desuetă.
15/3 Datele privind patrimoniul cultural național mobil clasat, cu excepția listei cuprinzând bunurile culturale mobile, descrierea și imaginea acestora, nu au destinație publică, fără acordul proprietarilor bunurilor. Datele privind bunurile aflate în patrimoniul cultural național mobil clasat, cu excepția fișelor de catalog și a imaginilor acestora, nu au destinație publică, fără acordul proprietarilor. O formulare mai puțin ambiguă.
15/4 Date privind patrimoniul cultural național mobil clasat pot fi furnizate, la cerere, de Institutul Național al Patrimoniului instituțiilor specializate, cercetătorilor și altor experți și specialiști acreditați, în vederea desfășurării unor activități specifice de identificare și cercetare. Valorificarea datelor astfel dobândite poate fi făcută numai cu consimțământul deținătorului. Comunicarea publică a datelor de identificare a proprietarului se poate face numai cu acordul prealabil al acestuia. de eliminat În afara descrierii catalografice a unui bun, singurele date de eventual interes pentru cercetători sunt cele de identificare a proprietarului și a locului unde se află bunul. Dar furnizarea acestora este satisfăcător reglementată de art. 15/3, în formularea propusă mai sus.
22 (1) Bunurile culturale mobile proprietate publică, aflate în patrimoniul unor companii naționale, societăți naționale sau altor societăți cu capital integral ori majoritar de stat, care se privatizează, vor fi supuse procedurii de clasare înainte de declanșarea procesului de privatizare.
(2) Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului sau, după caz, autoritatea publică centrală ori locală care privatizează o persoană juridică din cele prevăzute la alin. (1) are obligația de a anunța, cu 30 de zile înainte, declanșarea procedurii de privatizare, în scris, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii în a cărui rază teritorială își are sediul societatea.
(3) În termen de 10 zile de la data înregistrării comunicării prevăzute la alin. (2), serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii va verifica la persoana juridică în curs de privatizare bunurile culturale mobile susceptibile de a fi clasate și, dacă va fi cazul, va declanșa procedura de clasare.
(4) Bunurile culturale mobile clasate ca urmare a situației prevăzute în prezentul articol vor fi date în administrarea unei instituții publice specializate, desemnate de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.
Bunurile culturale mobile proprietate publică, aflate în patrimoniul unor companii naționale, societăți naționale sau altor societăți cu capital integral ori majoritar de stat, care se privatizează, vor fi date în administrarea unei instituții publice specializate, desemnate de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, înainte de declanșarea procesului de privatizare. Nu există nici o justificare a privatizării și a patrimoniui cultural public.
23/3 Instituțiile publice specializate și nespecializate, cultele, precum și operatorii economici, care dețin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate, au obligația să finanțeze achiziționarea și instalarea de sisteme anti-efracție, anti-incendiu și de asigurare a microclimatului pentru protecția bunurilor culturale mobile. Persoanele juridice care dețin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate, au obligația să finanțeze achiziționarea și instalarea de sisteme anti-efracție, anti-incendiu și de asigurare a microclimatului pentru protecția bunurilor culturale mobile. Formulare mai succintă și mai precisă.
27/3 Reproducerea bunurilor culturale mobile clasate prin mijloace foto, video sau numerice se face cu acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, după caz. Reproducerea fotografică, video sau digitală a unui bun cultural mobil clasat se face doar cu acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, după caz. Termenul adecvat este „digitale” și nu „numerice”.
32 Este interzisă topirea sau modificarea, sub orice formă, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deținute cu orice titlu de Banca Națională a României, de Monetăria Statului sau de celelalte bănci. de eliminat Redondant. Art. 23/1/a interzice distrugerea unui bun clasat.
33 Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. de eliminat Redondant. Toate bunurile culturale aflate în proprietate publică – nu doar cele clasate – sunt oricum inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
35/1 Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizați, cu respectarea prevederilor prezentei legi. Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile clasate sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizați. Nu e fezabil să se interzică vânzarea de kitschuri prin bâlciuri. Restrângând aplicarea numai la bunurile clasate, se evită dificila definire a bunurilor culturale.
35/5, 6 (5) Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile au obligația de a înștiința în scris, în termen de 5 zile de la data ofertei, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii despre existența unor bunuri susceptibile de a fi clasate.
(6) Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile au obligația ca în termen de 5 zile să informeze în scris proprietarul bunului cu privire la posibilitatea de declanșare a procedurii de clasare.
de eliminat Dacă se modifică art. 35/1, aceste nu au sens.
43/4 După înregistrarea comunicării prevăzute la alin. (3) serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii vor anunța imediat, în scris, organele de poliție din raza teritorială. de eliminat După ce proprietarul a anunțat poliția (art. 43/2) în 24 de ore, ce rost mai are să mai anunțe poliția și serviciul deconcentrat, în 3 zile ?
45/2 Destructurarea, dezmembrarea sau, după caz, fragmentarea bunurilor prevăzute la alin. (1), în vederea scoaterii lor din funcțiune, este interzisă. de eliminat Redondant. Art. 23/1/a deja prevede asta.
48/1 Cercetările arheologice efectuate pe terenurile proprietate privată aparținând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau cultelor religioase se fac numai cu acordul proprietarului și, după caz, al șefului cultului. de eliminat Dacă legea zice „numai cu acordul proprietarului”, cum ar putea judecătorul să decidă contra legii ?
„(2) În cazul în care proprietarul terenului nu își dă acordul pentru efectuarea cercetărilor arheologice, acestea vor putea fi autorizate de instanța judecătorească competentă, la cererea autorității publice sau a instituției publice, după caz, în subordinea căreia se află inițiatorul cercetărilor arheologice.”
Art. 50 (1) Finanțarea activităților de descoperire, colectare, cercetare, expertizare, clasare, inventariere, depozitare, conservare, preparare, restaurare, protejare și punere în valoare a bunurilor culturale mobile clasate, indiferent de proprietar, de titularii altor drepturi reale și de titularii dreptului de administrare, se poate face de Ministerul Culturii, Ministerul Educației Naționale, autoritățile administrației publice centrale și locale, Academia Română și de alte instituții publice, după caz, din venituri proprii și din alocații bugetare.
(2) Alocațiile bugetare destinate activităților prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate cu aceste destinații în bugetul Ministerului Culturii, al Ministerului Educației Naționale, în bugetele autorităților administrației publice centrale și locale, precum și în bugetele altor instituții publice.
(3) Achiziționarea de bunuri culturale mobile pentru instituțiile publice specializate, în funcție de subordonarea acestora, se poate face din sumele prevăzute cu această destinație în bugetele autorităților administrației publice centrale sau locale.
de eliminat 1. Cum ar putea să se finanțeze activități de descoperire, cercetare etc. de bunuri „clasate”, înainte de a fi clasate ?
2. Cum ar putea să finanțeze statul asemenea activități pentru bunuri aflate în proprietate privată ?
3. Redondant: în instituțiile publice, achizițiile de orice fel se fac din sumele prevăzute în bugete, pentru acest scop.
51 (1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar pot proveni din următoarele surse:
a) donațiile sau legatele dobândite de la persoane fizice sau persoane juridice, din țară ori din străinătate;
b) cota de 5% instituită de autoritățile administrației publice locale asupra prețului de vânzare al reproducerilor realizate de pe bunuri culturale mobile proprietate publică și introduse în circuit comercial;
c) cota de 5% instituită de autoritățile administrației publice locale asupra prețului obținut din vânzările de bunuri culturale, efectuate prin licitații, anticariate, consignații și case de amanet;
d) tarifele percepute de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii pentru efectuarea oricăror expertize solicitate.
(2) Cotele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se adaugă la prețurile de vânzare ale bunurilor respective.
de eliminat Nu-și are locul în această lege.
52 (1) Descoperirea, colectarea, cercetarea, expertizarea, clasarea, inventarierea, depozitarea, conservarea, prepararea, restaurarea, protejarea, achiziționarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național mobil se realizează prin organisme și instituții specializate, care au competențe generale și speciale în domeniu, precum și prin persoane fizice sau juridice, în condițiile prezentei legi.
(2) Persoanele fizice, care nu dețin documente de atestare a calității de expert, emise de Ministerul Culturii, dar care sunt autorizate ca expert tehnic de alte autorități ale administrației publice centrale, pot realiza expertize, în condițiile prezentei legi, numai în baza acreditării prealabile a acestora, de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.
Persoanele fizice pot realiza expertize numai în baza acreditării prealabile de către Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor. Elimină redondanțele.
55/a Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor are următoarele atribuții:
a) evaluează rapoartele de expertiză și hotărăște asupra clasării bunurilor culturale mobile, inclusiv a celor aflate în biblioteci;
evaluează rapoartele de expertiză și hotărăște asupra clasării bunurilor culturale mobile; Ce rațiune are menționarea bibliotecilor ?
55/j avizează funcționarea operatorilor economici care comercializează sau organizează licitații cu bunuri culturale mobile; avizează funcționarea operatorilor economici care comercializează sau organizează licitații cu bunuri culturale mobile clasate; Nu e fezabil să se impună avizarea tuturor magazinelor, târgurilor și tarabelor.
55/n orice alte atribuții date în competența sa, potrivit legii de eliminat Legea nu-i dă alte atribuții.
55/m1 avizează normele privind reevaluarea bunurilor aparținând patrimoniului cultural național mobil. (din propunerea de Ordonanță) a nu se introduce Reevaluarea bunurilor culturale este o operațiune foarte costisitoare și fără nici o utilitate practică. Constituie un stres major și inutil pentru instituțiile memoriei.
57/a Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii au următoarele atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural național mobil:
a) întocmesc baza de date privind evidența bunurilor culturale mobile clasate, aflate pe raza lor teritorială;
de eliminat Ce rost au bazele de date județene, când Institutul Național al Patrimoniului administrează baza de date națională, public accesibilă ?
57/j gestionează, în regim extrabugetar, veniturile realizate potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) și d), după caz, precum și alocațiile de la bugetul de stat, destinate finanțării activităților prevăzute la art. 50 alin. (1); de eliminat … din moment ce propun eliminarea art. 51.
57/l orice alte atribuții date în competența lor prin prezenta lege. de eliminat Legea nu le dă alte atribuții.
74 Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz. de eliminat Redondant. Tot restul capitolului asta spune.
76 Copiile, mulajele, tirajele postume, facsimilele și reproducerile prin mijloace foto, video, numerice sau prin alte mijloace, executate cu încălcarea dispozițiilor art. 26 ori ale art. 27 alin. (3), se confiscă de către agentul constatator și se transmit în administrarea unor instituții publice specializate, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor. Copiile, mulajele, tirajele postume, facsimilele și reproducerile prin orice mijloace, executate cu încălcarea dispozițiilor art. 26 ori ale art. 27 alin. (3), se confiscă de către agentul constatator și se transmit în administrarea unor instituții publice specializate, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor. Redondanțe eliminate.
90/1/j În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I*), Ministerul Culturii va emite, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor:

j) normele privind reevaluarea bunurilor aparținând patrimoniului cultural național mobil.
(din propunerea de Ordonanță) a nu se introduce La fel ca pentru art. 55/m1

Written by poliptic

30 august 2018 at 1:59 pm

Publicat în patrimoniu mobil

leave a comment »

Am ajuns mare ! Dă directorul BCU Cluj cu mine de pământ:

articolul din „Suplimentul de Cultură”

Bun, niște explicații se cam cer…

1. Acum că Biblioteca Națională are o profesionistă în vârf, mă așteptam la un comentariu mai …

<citat>
Aceasta a explicat însă refuzul prin faptul că Ministerul Culturii nu a pus la dispoziția BNaR proiectul de digitizare a resurselor culturale și nu ar fi fost transparent cu privire la realizarea Bibliotecii Digitale a României. „Pe site-ul Unității de Management a Proiectului (UMP) nu se găsește nici o informație despre proiect, în afară de contractarea unor servicii de realizare a unui studiu de fezabilitate al cărui conținut este, de asemenea, nepublic.”
</citat>

Oare cam la ce transparență se aștepta BNaR ? Nicio informație despre proiect ? Păi caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate publicat online în aprilie 2016 spune (cu amănunte) cam tot ce se dorește. Uite-l:

E-Cultura: caiet de sarcini pentru studiul de fezabilitate

Studiul de fezabilitate nu e public, fiindcă așa-i regula. În plus, studiul ăla s-a aprobat abia la sfârșitul lui 2017, mult după ce BNaR a întors spatele proiectului. Și studiul zice cum să se facă ce se cere, deci sunt detalii interesante pentru contractori, nu pentru beneficiari.

<citat>
„… Conform propunerii de Acord de participare transmise de UMP către BNaR, Bibliotecii Naționale i se va da în folosință, prin proiect, un robot de scanare (care ar costa 100.000 de euro – n.r.), echipament inadecvat pentru tipul de documente pe care biblioteca le va digitiza (documente de colecții speciale – cărți vechi și rare, românești și străine, periodice vechi românești și străină, dar și alte documente care nu intră sub incidența legii drepturilor de autor).”
</citat>

Aha ! Deci era o „propunere”. Așadar, era loc de negociere… Și BNaR n-ar avea ce face cu un robot de scanare de carte ? Ea care se laudă cu milioane de cărți ? Fain !

<citat>
„…Biblioteca Națională a transmis în 13 aprilie 2017 către UMP din cadrul Ministerului Culturii un document referitor la propunerea de Acord de participare. (…) Concluzia respectivului document este că semnarea acordului nu numai că nu aduce beneficii instituției în ceea ce privește dezvoltarea bibliotecii digitale, ci chiar poate produce perturbări grave ale activității de digitizare curente din bibliotecă“, a mai explicat Maria Răducu pentru „Suplimentul de cultură“.
</citat>

Așadar, prin proiect, BNaR ar fi primit împrumut niște echipament de scanare (scump) și niște bani pentru catalogare, iar asta i-ar fi produs „perturbări grave ale activității de digitizare curente”. Deci bine a făcut că a refuzat !

2. BCU Cluj: (zice dl. director Orga „Cu regret, dar totul părea varză“. Mă duc iute la DEX; e limpede că îmi scapă un sens fin al termenului „varză”.)

Zice dl. director:

<citat>
„… Venisem să negociez nu intrarea în proiect, ci poziția, în speranța că vom beneficia de o poziție bună între ceilalți parteneri….”
</citat>

Obiectiv: poziție bună. Fain.

<citat>
„… Prin chestionarul amintit se sondase și necesarul estimat, atât sub aspect tehnic, cât și pentru resursa umană. Am cerut o sumă mai mare pentru dotări și una rezonabilă care să acopere salarizarea unei echipe de 18 persoane (catalogatori, indexatori, specialiști IT, specialiști digitizare etc.), între care zece trebuiau să fie angajați pe acest proiect, cu predilecție tineri.
Cu acest ultim aspect se atingea unul dintre obiective, formarea de specialiști. În plus, știm cu toții că multe instituții de cultură duc lipsă de personal de pe urma reducerilor din anii 2009-2010. Noi ne angajam să digitizăm 40.000 de itemi până în anul 2020.
Domnul Dan Matei mi-a spus că noi avem suficiente dotări și nu ne mai trebuie. I-am explicat că tot ce avem e foarte vechi și foarte uzat, căci s-a lucrat foarte mult. De asemenea, lucrăm cu softuri free, depășite etc. Nu puteam să intru în proiect, să mă angajez că fac un număr de obiecte digitale și să rămân fără mijloace. Eram la acel moment chiar într-un impas. Cel mai important scanner al nostru stătea de două-trei luni și nu putea fi reparat. Are o vechime de 12 ani și a costat 70.000 de dolari. De unde să ai bani pentru înlocuirea lui? Cu nonșalanță, același domn m-a liniștit. Noi nici nu trebuia să mai digitizăm, căci aveam foarte multe… doar să facem descrieri analitice la articolele din periodicele de cultură deja digitizate.
Am rămas perplex. Am făcut un efort să nu izbucnesc. I-am explicat că în loc de a trimite în Europeana 20.000 de articole din 10-15 reviste de cultură, prefer să trimit câteva zeci sau sute de reviste de cultură. La cât de slab suntem reprezentați, noi umblam să ne furăm singuri căciula.

O altă doamnă a încercat să mă lămurească de imposibilitatea repartizării dotărilor către instituții din alt minister. I-am întrebat atunci cum văd ei posibilitatea unor muzee sau biblioteci de a-și digitiza obiectele folosind aparatura. Soluția: vor trimite, în baza unui program strict, clar, scanerele și alte aparate dintr-un loc în altul. Adică itinerarea lor prin funcționarii din inspectoratele pentru cultură din județe.

Cu regret, dar totul părea varză. A trebuit să părăsesc sala, căci veniseră reprezentanții altor instituții. Mă simțeam dat afară. Biruit de o mulțime de necunoscute legate de acest grandios proiect.
</citat>

a) Mă tem că dl. director nu s-a uitat de mult pe saitul europeana.eu. Poate ar fi observat că „resurse culturale” în Europeana nu sunt numerele de periodic, adică „containerele” cu articole, ci chiar articolele. Dacă expui numere de periodic, cum face BCU Cluj, vezi asta:

Europeana: prima pagină cu exponatele de la BCU Cluj

Și dacă mergi la unul dintre exponate, de pildă la al doilea:

BCU Cluj: „Țara noastră” nr. 7/1931

ce vezi ? Fișa numărului, din care nu afli nici măcar ce e în numărul ăla. Dar, – mai grav – dacă cineva caută articolele lui Goga (să zicem), n-are cum să găsească articolul lui „România bolnavă”, care se află în numărul ăla. Așadar, continui să zic că ar fi socialmente mai util să se „spargă” numerele în articole și să se fișeze analitic.

b) Bineînțeles că Ministerul Culturii n-are cum să le dea (legal) în proprietate echipamente. Și ce era grav dacă primeau doar „cu împrumut” ? Asta a fost marea dezamăgire a d-lui director: BCU nu se împroprietărea cu niște fierătanii. Bineînțeles că echipamentele vor fi „migrate” de la furnizor la furnizor, fiindcă nu sunt atâtea cât să ajungă definitiv la 29 de instituții, și nici nu e nevoie: mult mai iute se scanează decât se fișează. Sau nu ?

<paranteză>
Cum ? BCU Cluj lucrează cu „softuri free, depășite” ? Și eu care credeam că plata anuală a Aleph-ului e o căruță de bani !
</paranteză>

<citat>
„… La scurtă vreme, am primit o adresă din partea organizatorilor, prin care mi se aducea la cunoștință că așteaptă răspunsul meu, dar să am în vedere că nu voi putea conta decât pe bugetarea a două-trei norme.”
</citat>

Așadar, doar pentru finanțarea a trei oameni timp de trei ani, nu merită să intre în proiect. Fain.

<citat (ultimul)>
„… La începutul anului 2017, am primit de la MEN o adresă prin care eram înștiințați că avem obligația ca tot ce se digitizează să fie trimis pe portalul e-culturalia. Adică unii vor cheltui bani pentru a contribui, altora le luăm cu japca.”
</citat>

Păi tocmai refuzase bani „pentru a contribui”. Și luat „cu japca” ? De către cine și pentru cine ? Trimiterea pe Culturalia înseamnă să-ți expui fișele descriptive într-un catalog din România (adică cam ce trimit ei acum la Worldcat, adică în America – și bine fac !). Obiectele digitale – adică conținutul propriu-zis – rămân pe saitul propriu. Dar, pe de altă parte: cui aparțin colecțiile de la BCU Cluj ? Nu cumva poporului ? Și cu ce bani se digitizează colecțiile alea ? Nu cumva cu bani publici ? Adică ai poporului ? Așadar…

În fine… Să vedeți ce vorbe își vor auzi – de la oamenii lor – directorii de biblioteci ce n-au intrat în proiect, când se va observa prin târg că unii bibliotecari fac un ban (cinstit) – pe lângă leafă – prin proiectul E-Cultura.

12.03.2018

Written by poliptic

12 martie 2018 at 11:59 pm

Expunerea în Europeana: șoc cultural în instituțiile memoriei

with one comment

I. Din nou despre bibliotecile digitale (contemporane)

„Noua generație” de biblioteci digitale a fost inaugurată de Biblioteca Digitală Europeană: Europeana. Aceasta este – de fapt – un catalog colectiv de resurse culturale digitale expuse online (mai ales) de către țările membre ale Uniunii Europene. Așadar, ea oferă acces la metadatele (i.e. fișele catalografice ale) obiectelor digitale care sunt efectiv consultabile pe saiturile contributorilor (peste 3.500 în întreaga Europă), deci într-un mod foarte distribuit. Expunerea metadatelor se face în două moduri: printr-un portal și printr-o interfață programată – API [Application Programming Interface]. Prin portal (fig. 1), utilizatorii pot interoga direct colecția, iar prin API, programatorii afiliați pot dezvolta interfețe de consultare proprii și pot îngloba înregistrări în propriile lor aplicații.

fig-1-europeana-landing

Fig. 1. Pagina natală a portalului Europeana (decembrie 2016)

Europeana a constituit un model pentru alte biblioteci digitale majore. Una dintre cele mai importante este Digital Public Library of America [DPLA] (fig. 2). De notat: DPLA că este una dintre (nu prea multele) inovații europene majore adoptate de americani în ultimii 25 de ani !

fig-2-dpla-landing

Fig. 2. Pagina natală a portalului DPLA (decembrie 2016)

La nivel european, Statele Membre (care se respectă) au dezvoltat biblioteci digitale naționale, pandante ale Europeana. Cea mai masivă este Deutsche Digitale Bibliothek [DDB] (fig. 3).

fig-3-ddb-landing

Fig. 3. Pagina natală a DDB (decembrie 2016)

Se observă că aceste biblioteci digitale expun colecții de multe milioane de lucrări. Dar, cu cele peste 54 de milioane de exponate, Europeana este de peste trei ori mai voluminoasă decât DPLA.

II. Expunerea online

Întâi, o banalitate prea des uitată: de ce conservăm colecțiile ? Desigur, pentru a ne bucura de ele. Adică publicul – cât mai larg – să se bucure de ele ! Prin „bucurie” înțeleg, de bună seamă, satisfacții estetice și intelectuale. De ce merită (re)amintită această banalitate ? Fiindcă, prea adesea instituțiile memoriei uită că trebuie să fie (mereu) orientate către public. Iar expunerea pe web, adică accesibilă celui mai larg public, scoate și mai tare în evidență deficiențele de prezentare ale multor instituții ale memoriei.

Să ne reamintim: la ce e bună expunerea online ? Răspunsurile mele:

  • Contracarează – (măcar) într-o oarecare măsură – „discriminarea geografică” oraș-sat și capitală-provincie. Un bun cultural expus online – chiar dacă sub forma de surogat digital, în cazul lucrărilor tangibile, mai ales obiectele muzeale – are șanse semnificativ mai mari de a ajunge la ochii unui cetățean defavorizat (cultural) de localizarea sa geografică. Iar un text online e la fel de „veritabil” ca și versiunea lui tipărită.
  • Dezvăluie și piesele „ascunse” veșnic prin depozite. Doar e de notorietate că mai toate muzeele își pot expune în expoziția permanentă abia o mică parte a colecției.
  • Permite afișarea de „legende” ample și conexiuni pentru piesele expuse, ceea ce în expozițiile „fizice” rareori se întâmplă.

III. De ce produce Europeana un șoc cultural în instituțiile memoriei ?

În esență: Europeana fiind o platformă online destinată publicului larg, instituțiile memoriei expozante sunt puse în situația de a-și (re)orienta fișele descriptive ale resurselor culturale expuse către ochiul utilizatorului și nu doar al profesionistului.

De regulă, muzeele nici nu-și expun public cataloagele, iar bibliotecile și arhivele pun în fișele lor – pe lângă descrierea pedantă a cărții ca obiect – cel mult câteva vedete de subiect și nelipsiții (dar inutilii) indici CZU. Așadar, cataloagele „tradiționale” nu prea se adresează „clientului”.

Prin urmare, în context digital, metadatele asociate unei lucrări – care în mod tradițional sunt destinate custodelui/curatorului/bibliotecarului – trebuie extinse cu informații destinate utilizatorului. Piesa se cere interpretată, i.e. plasată în context istoric și geografic, iar subiectul și eventualele aluzii, explicate. Așadar, exponatul – fie el imagine sau text – trebuie „înfășurat” într-o poveste contextualizantă.

Exemplificarea 1 (muzee):

Celebrul tablou al lui Poussin „Răpirea sabinelor”. O fișă precum cea din fig. 4 nu spune prea multe privitorului. La „descrierea” „par Poussin”, ce să zici ? Apoi, elementele „cifrate” (e.g. 77.P.Z.) poate semnifică ceva cel mult pentru custodele colecției. Ca să nu mai zicem de inducerea în eroare: „Type: Monograph” (chiar dacă imaginea este extrasă dintr-o monografie). Mai bine ne-ar spune ceva care să sporească înțelegerea lucrării: cine-s sabinele ? cine le răpește ? de ce ? În plus: informarea privind datarea reproducerii (1899) e mult mai puțin relevantă decât ar fi cea despre datarea originalului (c. 1640).
fig-4-poussin-sabine-europeana-2016-10-08a

 Fig. 4. Poussin. „Răpirea Sabinelor”. Fișa unei reproduceri

Din fericire, Luvru însuși oferă o expunere adecvată (fig. 5).

fig-5-poussin-sabine-louvre-2016-10-08

Fig. 5. Poussin. „Răpirea Sabinelor”. Expunerea pe saitul Luvrului

Încă un și mai bun exemplu găsim pe saitul Muzeului Național de Artă al României. „Adorația păstorilor” al lui El Greco (fig. 6.). Pe lângă o descriere textuală adecvată, o avem și în format audio, ba chiar și în format gestual ! (Păcat că la o scară așa de mică – doar 40 de piese se bucură de o asemenea expunere).

fig-6-mnar-el-greco-2016-10-09a

Fig. 6. El Greco. „Adorația păstorilor”. Expunerea pe saitul MNAR

Exemplificarea 2 (biblioteci):

Un roman „obscur”: „Război și pace”. Fișa din fig. 7 ne cam derutează: „2011” ? Sigur, meseriașii înțeleg că ăsta e anul ediției (al manifestării și nu al expresiei sau lucrării, în jargon FRBR). Dar cititorul obișnuit înțelege asta, sau crede că e anul genezei lucrării ? Nimic despre 1863-1869, nimic despre războaiele napoleoniene, nimic despre Borodino. Nici chiar despre Rusia ! Deci nu aflăm nimic despre subiectul romanului ! Și câtă lume înțelege că „821.161.1” înseamnă „literatură rusă”10 ? Și câți bibliotecari – în afara clasificatorilor – înțeleg ? Așadar, cui folosește limbajul ăsta cifrat ?

fig-7-tolstoi-razboi-si-pace-bna

Fig. 7. Tolstoi. „Război și Pace”

Nici fișa din fig. 8 nu e mai grozavă. Ce să înțelegi din „limba: rumrus” ? Că s-a tradus din rusă ? Frumos exprimat ! Apoi, bietul Tolstoi nici nu și-a închipuit că a scris o carte având drept subiecte „literatura rusă” și „roman” ! Similară și fișa din fig. 9.

fig-8-tolstoi-razboi-si-pace-bara

Fig. 8. Tolstoi. „Război și pace”

fig-9-tolstoi-razboi-si-pace-bcua

Fig. 9. Tolstoi. „Război și pace”

Exemplificarea 3 (arhive):

O imagine de arhivă, cu un personaj notoriu (fig. 10). Descriptori semnificativi ? „Künstler” (= artist) ? Apoi: „limba: germană” ? Ce e „lingvistic” în fotografie ? În schimb nu aflăm nimic despre cine mai e în fotografie ? Când a fost făcută ? În ce context ? Nu aflăm nici măcar cine e fotograful. Cu alte cuvinte, ce semnificație culturală are această fotografie ? De ce merită efortul s-o digitizăm, s-o expunem și să o privim ?

fig-10-hitler-ddb-2016-10-08a

Fig. 10. „Adolf Hitler”  în portalul Deutsche Digitale Bibliothek

Exemplele provin de la instituții de frunte. Dacă cele din „liga întâi” nu sunt adaptate încă „expunerii în piața publică”, ce pretenții să avem de la instituțiile mai mici, cu resurse semnificativ mai restrânse !

IV. Cum să ne adaptăm (noi, instituțiile memoriei) ?

Bineînțeles că adaptarea la mediul online nu e simplă și nici imediată. Cere eforturi. Prima cerință este – cred – conștientizarea faptului că trebuie schimbată mentalitatea. Și apoi regândirea fiecărei fișe (i.e. a codurilor de catalogare) prin prisma utilizatorului. Chiar și imaginile trebuie, poate, prelucrate având publicul în minte. Și expunerea textelor trebuie gândită pentru comoditatea utilizatorului. De pildă, fișiere pdf gigantice nu sunt recomandabile: poți aștepta îndelung să se descarce o carte în pdf (și poate să și plătești), ca apoi să constați că te interesau doar două pagini (sau nici măcar atât). Ca să nu mai zicem că fișierele pdf nu-s comod de citit pe dispozitive mobile, i.e. pe ecrane mici. Dacă se poate, e preferabil ca textele să fie expuse în HTML pur.

În privința descrierilor, putem imagina câteva „tactici” practice.

a) Să recuperăm textele descriptive din cataloagele de expoziție.

Mai ales muzeografii obișnuiesc să descrie amplu măcar unele piese pe care le expun, în cataloagele expozițiilor (un exemplu ilustrativ în fig. 11). De regulă, acestea sunt uitate după închiderea respectivelor expoziții. Și e păcat. Aceste descrieri pot fi reutilizate în fișele expuse online, în beneficiul privitorului.

fig-11-altar-votiv

Fig. 11. Text descriptiv dintr-un catalog de expoziție

b) Să „cooperăm” cu editorii și librarii

Putem prelua (cu folos) în fișele catalografice descrierile oferite de editori. În definitiv e și în interesul lor: poate unii utilizatori ai catalogului, decid să cumpere cartea, inspirați de acea descriere. În fig. 12 se vede o asemenea descriere, mult mai expresivă decât fișele catalografice obișnuite.

fig-12-tolstoi-razboi-si-pace-polirom

Fig. 12. Prezentarea unei ediții a romanului „Război și pace”, pe saitul editurii

c) Să „cooperăm” cu Wikipedia

Multă lume din comunitățile noastre profesionale tratează cu dispreț articolele din Wikipedia. Nejustificat. Și în orice caz, în detrimentul clienților noștri. Dacă nu suntem mulțumiți de un articol, n-avem decât să-l îmbunătățim ! Uite, de pildă, o fișa foarte „profesională” (fig. 13), în comparație cu un articol „de amatori” despre aceeași lucrare, din Wikipedia (fig. 14).

fig-13-brancusi-cumintenia-clasate-2016-10-10a

Fig. 13. Fișa „Cumințeniei Pământului” în Inventarul Bunurilor Culturale Mobile Clasate

fig-14-brancusi-cumintenia-wikipedia

Fig. 14. Articolul despre „Cumințenia Pământului” din Wikipedia

Pe de altă parte, să nu ne facem iluzii ! Când un utilizator caută o resursă culturală anume, interoghează Google. Așadar, contează foarte tare unde se regăsește pagina în lista de răspunsuri Google. În cazul „Cumințeniei Pământului”, în decembrie 2016, articolul Wikipedia era pe poziția 4, pe prima pagină, iar fișa din Inventarul clasatelor nu apărea nici în primele 15 pagini ! Bine, să zicem că „scandalul” Cumințeniei alterează ierarhia. Dar, de pildă, în căutarea bustului „Vitellius” al lui Brâncuși, articolul Wikipedia apare pe poziția 1, pe când fișa din Inventarul clasatelor apare abia pe poziția 7.

d) Să renunțăm la CZU

Clasificarea Zecimală Universală [CZU] a fost o mare realizare intelectuală, de mare folos în secolul XIX și secolul XX, până la pătrunderea calculatoarelor în biblioteci. De atunci însă, este un jargon profesional, chiar criptic, parcă anume făcut să ascundă informație prețioasă utilizatorilor. Bineînțeles că o lucrare trebuie clasificată. Dar de ce să mai folosim un limbaj cifrat pentru asta ? Limbajul natural nu e mai „natural” ? Occidentalii de ce folosesc de ani mulți vedete de subiect și descriptori ? Utilizatorul, nedecriptând indicii CZU (deci neavând un limbaj comun cu clasificatorul), poate rata regăsiri utile.

În plus, codificând în CZU, clasificatorii risipesc timp prețios, fiindcă, desigur, găsirea indicelui adecvat este mai consumatoare de timp decât găsirea (sau „inventarea”) unei vedete de subiect adecvate.

e) Să renunțăm la MARC(uri)

Și formatul MARC a fost o mare realizare biblioteconomică a anilor ’60. Dar, acum, după jumătate de secol, cramponarea de el este păguboasă. Nu degeaba Biblioteca Congresului – unde, de altfel, s-a inventat MARC – se pregătește (cam demult !) să treacă la BIBFRAME, un format mai adecvat vremurilor.

În fig. 15 se vede înregistrarea UNIMARC a unei ediții a romanului „Război și pace”. O să mă rezum la obiecția majoră, și anume: ce rost mai are efortul de a evidenția părțile titlului și a mențiunii de responsabilitate ? În afară de a permite afișarea în formalismul ISBD (la ce mai folosește acesta ? nici măcar stilurile consacrate de citare nu folosesc sintaxa ISBD), cui folosește ? N-am întâlnit OPAC care să-ți permită căutarea doar în „mențiunea secundară de responsabilitate”, să zicem. Și chiar dacă softurile ar permite, câți dintre utilizatori măcar înțeleg ce înseamnă această expresie ? Așadar, o transcriere brută sau, și mai bine, ocerizarea paginii de titlu ar fi mai economicoasă.

fig-15-marc-a

Fig. 15. Înregistrarea UNIMARC a fișei din fig. 7

În locul pedantei transcrieri a paginii de titlu, catalogatorii și-ar folosi mai profitabil expertiza la a identifica și caracteriza lucrarea/lucrările și expresia/expresiile cuprinse în manifestarea prelucrată.

Pentru clasificări – în cadrul formatului MARC (la care, desigur, bibliotecile cu ILS-uri tradiționale nu pot renunța, decât odată cu softul) – aș folosi (neortodox) câmpul 686 – Other Class Numbers, adică, în loc de indici numerici aș folosi (fără jenă) limbaj natural.

V. În loc de concluzii

Nu că ar putea asta să ne consoleze, dar nici alții nu-s (mult) mai breji. Vezi (fig. 16; Richard Pevear și Larissa Volokhonsky coautori cu Tolstoi ?).

fig-16-tolstoi-war-and-peace-worldcat-a

Fig. 16. Fișa „Război și pace” în WorldCat

În rezumat, teza mea este că schimbarea de paradigmă pe care o impune Europeana ne impune să ne concentrăm pe descriptori și pe descrieri cât mai ample. O lucrare, cu cât este mai semnificativă cultural, merită să fie „înfășurată” într-o poveste, adică să i se dezvăluie contextul geografic, istoric și cultural, să i se specifice nuanțat subiectul și să i se semnaleze conexiunile cu alte lucrări. Mai mult efort trebuie investit în descrierea lucrărilor, nu a „containerelor”. De pildă, nu descrierea fină a numărului de revistă e interesantă, ci a articolelor dinăuntru ! Și totul, având în minte utilizatorul final: publicul larg.

În fine, mari speranțe îmi pun în viitorul catalog național partajat: culturalia.ro. Acesta va fi deschis atât bibliotecilor, cât și muzeelor și arhivelor și va cuprinde și Biblioteca Digitală a României, pandantul național al Europeana. Modelul său de date se va baza pe modelele conceptuale CIDOC-CRM și FRBRoo, deci va fi foarte contemporan.

 

Written by poliptic

19 ianuarie 2017 at 5:52 pm

Biblioteca Digitală Publică a României: o Misiune Imposibilă ?

leave a comment »

[intervenție la Conferința SRS, Sibiu, 2012]

Prolog

Desigur, titlul este o referință la „Digital Public Library of America” (DPLA) [Biblioteca Digitală Publică a Americii] (Fig. 1). Discuția din SUA despre DPLA este semnificativă și pentru noi, deși DPLA joacă în altă ligă: utilizatorul american are la îndemână multe biblioteci digitale (mari).

Figura 1. DPLA: pagina natală (http://dp.la)

A. Culturalia.ro: ce-ar trebui să fie ?

Culturalia[1] va fi biblioteca digitală[2] a resurselor culturale (digitale) liber accesibile, i.e. atât fără restricții, cât și gratuit. Ea ar trebui să indexeze toate tipurile de resurse, i.e. materiale textuale, audiovizuale, dar și reprezentări digitale de obiecte fizice.

Ea ar trebui să integreze fișiere de autoritate, adică înregistrări de persoane, colectivități, locuri, perioade, evenimente, concepte, subiecte, situații, toate organizate ca „date interconectate”[3].

B. Culturalia.ro: utilitatea

Precum modelul său[4] (i.e. Europeana.eu — Fig. 2), Culturalia ar trebui să fie:

  • pentru utilizatori: un punct de acces unitar la resursele culturale ale națiunii, o sursă autoritativă de cunoștințe și de satisfacții superioare;
  • pentru instituțiile memoriei (biblioteci, muzee, arhive, galerii): o oportunitate de a-și expune online colecțiile;
  • pentru profesioniști: o platformă pentru schimb de cunoștințe.

Figura 2. Europeana.eu: pagina natală (www.europeana.eu)

În plus, Culturalia ar putea constitui o facilitate convenabilă pentru expunerea colecțiilor românești și în Europeana.

Astfel, Culturalia ar putea să furnizeze un serviciu public folositor, într-o vreme când — din pricina mutațiilor tehnologice — biblioteca publică tradițională se transformă și când marea majoritate a muzeelor și a arhivelor pot să-și expună public doar o mică parte din colecții (la care contribuabilul este îndrituit să acceadă).

Mai mult, din pricina naturii sale de serviciu online, Culturalia ar putea fi o cale eficace de diminuare a ceea ce eu numesc „discriminarea geografică” (i.e. acces inegal la „Hochkultur” —  cultura înaltă — al contribuabilului din mediul urban față de cel din mediul rural, și celui bucureștean față de cel din provincie).

C. Culturalia.ro: arhitectura

În fapt, Culturalia va fi un catalog partajat, adică, va fi o bază de date (centrală) conținând metadatele descriptive (i.e. fișele) ale resurselor digitale expuse, și interfața sa utilizator va permite căutarea și baleierea înregistrărilor catalografice, pe lângă navigarea între ele.

 

Figura 3. Culturalia: arhitectura

Obiectele digitale propriu-zise vor fi expuse pe saiturile furnizorilor de conținut (Fig. 3).

După gustul meu, această arhitectură distribuită nu este cea mai bună soluție tehnică, din pricina calității modeste a infrastructurii informatice și a conexiunii lente la internet a multor furnizori de conținut. Totuși, din rațiuni „politice”, e improbabilă o arhitectură centralizată, cel puțin la început: instituțiile memoriei sunt (încă) foarte reticente să-și expună resursele pe saitul altcuiva. Sper măcar la implementarea unui repozit central, ca dublură de siguranță.

D. Probleme (și posibile soluții)

D.1. Probleme tehnice

Desigur metadatele descriptive diferă mult de la o instituție a memoriei la alta (atât în privința proprietăților consemnate, cât și a granularității acestora), iar un catalog partajat centralizat va necesita un model de date suficient de flexibil pentru a acomoda descrierile unei mari varietăți de resurse. Din fericire, modele de date precum CIDOC CRM[5] și FRBR-oo[6] sunt suficient de mature pentru a fi folosite în implementări de producție.

O problemă spinoasă este persistența. Un demers precum Culturalia se bazează pe resurse persistente, adică, când un obiect digital este expus într-o asemenea bibliotecă, se presupune că el va fi accesibil (la aceeași adresă) pe termen lung. Această ipoteză nu e evidentă: instituțiile memoriei își schimbă relativ frecvent furnizorii de internet și adresele web (URL) ale resurselor lor online. Astfel, este necesar un mecanism precum PURL [Persistent Uniform Resource Locators][7]. Totuși, chiar și purl.org este administrat/întreținut de o organizație americană privată (i.e. OCLC), așadar chiar și persistența ei pe termen lung nu e garantată.

D.2. Probleme legale

Din perspectivă legală, expunerea online a lucrărilor din domeniul public nu prezintă nici o problemă. Legalmente, problema principală o constituie resursele protejate încă de drepturi de autor. Din pricina dificultății de a publica online opere sub copyright, avem în Europeana (și în toate celelalte biblioteci digitale, de altfel) ceea ce numim „gaura neagră a secolului XX”, adică proporția minoră a materialului de secol XX (și XXI, desigur). Bineînțeles că vom avea aceeași problemă și în Culturalia. Totuși, există soluții ! Favorita mea este ceea ce numesc „modelul maghiar”: Digitális Irodalmi Akadémia[8] —biblioteca digitală a literaturii maghiare contemporane care cuprinde lucrările celor mai importanți scriitori maghiari de azi, începând cu cei mai premiați internațional (e acolo și Sütő András[9] al nostru). Pentru realizarea ei, guvernul maghiar a cumpărat drepturile de (re)publicare online a operelor. Cine oprește guvernul român să facă ceva similar ?

Tot o problemă legală majoră este (re)publicarea online a așa numitelor „opere orfane”, adică lucrările având deținătorii drepturilor intelectuale neidentificați. În cadrul legislativ curent, o lucrare orfană este — practic — exclusă de la expunerea online (de altfel și de la alt fel de expunere), ceea ce — în opinia mea — este contrar interesului autorului/autorilor ei.

Comisia Europeană a adoptat în 2011 (doar) o propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite utilizări admise ale operelor orfane [Directive of the European Parliament and of the Council on certain permitted uses of orphan works][10], care e firavă, în opinia mea. Ea cere o „căutare diligentă” extensivă a deținătorilor de drepturi și remunerare pentru utilizarea operei, în caz de revendicare. Eu aș prefera o „naționalizare” a operelor orfane, publicarea lor online și acces public gratuit. Și, în caz de revendicare justificată,  restitutio in integrum ![11]

Pe de altă parte, în octombrie 2011, Comisia Europeană a emis Recomandarea C(2011) 7579 privind digitizarea și accesibilitatea online a materialelor culturale, precum și prezervarea digitală [Recommendation on the digitisation and online accessibility of cultural material and digital preservation][12], care, la articolul 5(a) zice:

să se asigure că materialul aflat în domeniul public rămâne în domeniul public după digitizare.

Dar ce se cheamă că un obiect fizic (să zicem o pictură) aflat în domeniul public e „digitizat” ? De regulă, e fotografiat digital. În cazul acesta, obiectul fizic rămâne în domeniul public, dar reprezentarea sa digitală, i.e. fotografia, este sub copyrightul fotografului (e un obiect distinct !). Pentru cazurile astea, sugestia mea ar fi o modificare a legii drepturilor de autor care să stipuleze o distincție între o fotografie artistică (i.e. o operă de artă) și o „reproducere” a unei opere. Asta ar presupune ca fotograful să specifice dacă fotografia e operă de artă sau reproducere. Iar reproducerea unei opere aflată în domeniul public să intre automat în domeniul public.

În cazul operelor textuale, dacă legea depozitului legal ar fi convenabil modificată astfel încât editorul să trebuiască să depună nu doar cele câteva exemplare tipărite, ci și „matrița” digitală a unei ediții[13], Biblioteca Națională ar putea (re)publica online ediția digitală, dacă ea se află în domeniul public, să zicem după 12 luni de la depunere.

D.3. Probleme practice

Desigur, o problemă practică majoră e finanțarea.

Niște bani sunt necesari pentru dezvoltarea platformei soft. Nu prea mulți, fiindcă există și componente open source disponibile.

Apoi, o problemă serioasă este finanțare proceselor de digitizare propriu-zise. Dar digitizarea e un proces scalabil. Digitizăm de câți bani avem. Nu e neapărat nevoie de investiții inițiale. Digitizarea se poate foarte bine externaliza. Există deja mai multe firme românești foarte competente/eficiente la digitizat. Mai mult, sunt instituții românești importante care au mici dar funcționale unități de digitizare, așadar există deja o finanțare implicită. Ca să nu mai zicem de fotografii muzeelor care — de când cu camerele digitale — digitizează prin definiție.

Pe de altă parte, deja există un volum semnificativ de resurse digitale românești pe web. Mulți „amatori” fac o treabă admirabilă (WikiLovesMonuments e un bun exemplu[14]). Problema cu aceste resurse e că au nevoie și de metadate descriptive (catalogare și indexare). Și asta ar fi mai degrabă treaba profesioniștilor din instituțiile memoriei.

Pe alt plan, avem problema (re)publicării materialelor „problematice”: cum să expui online materiale reprobabile, dar istoric semnificative ? Cum să publici online, să zicem, scrierile antisemite ale lui Eminescu ? Online e mai dificil decât într-un volum fizic să oferi o contextualizare adecvată. O „înrămare” specifică poate ?

E. Culturalia.ro: o misiune imposibilă ?

Principala problemă nu sunt banii. Principala problemă e voința (scuze pentru vorba mare) de a realiza Biblioteca Digitală Publică a României. Și aici Ministerul Culturii are rolul primordial.

Mentalitatea multor directori de instituții ale memoriei nu e de ajutor. Tradiționala temere de a nu pierde utilizatori este încă foarte prezentă în România de azi.

După părerea mea, Ministerul Culturii ar trebui să impună (măcar) instituțiilor naționale  obiective concrete de digitizare/expunere online. Pe de altă parte, guvernul ar trebui să impună recomandarea Comisiei Europene care cere ca toate materialele digitizate pe bani publici să fie expuse online.

Nu, Biblioteca Digitală Publică a României nu este o „misiune imposibilă”. Dar nici ușoară nu e. Speranța mea stă în comunitățile profesionale. Ele — cu sprijin substanțial din partea „amatorilor” și folosind isteț fonduri europene —vor dezvolta Culturalia în marginea activităților lor curente, chiar dacă guvernul nu manifestă un mare entuziasm.

Dezvăluire: angajatorul meu, Institutul Național al Patrimoniului, este agregatorul național pentru Biblioteca Digitală Europeană și eu sunt responsabil pentru această activitate.


[1] Stipulată prin Hotărârile Guvernului nr.  1410/2009 (art. 5) – www.legex.ro/Hotarare-1410-18.11.2009-101121.aspx și   nr. 593/2011 (art. 2/z) – www.legex.ro/Hotararea-593-2011-113280.aspx.
[2] Ca și în cazul altor proiecte similare (e.g. Europeana www.europeana.eu sau DPLA http://dp.la) îi spunem „bibliotecă digitală” prin extensie: ne lipsește un termen generic pentru biblioteci digitale, muzee digitale, arhive digitale etc.
[11] Prin analogie: care este atitudinea normală a statului față de o bucată de pământ pe care n-o revendică nimeni ? Sau chiar față de un copil „al nimănui” ?
[13] acum, practic, toate publicațiile sunt digitale înainte de a fi tipărite.

Written by poliptic

7 iulie 2012 at 10:00 pm

Culturalia: Un portal românesc (?) [2]

leave a comment »

În postarea anterioară  — unde am început să schițez „arhitectura” bazei de date care ar sta la baza saitului culturalia.ro  (cam ezit să-i spun portal) — am promis că o să explic și indexul general. Amân, pentru că prieteni programatori (mai programatori ca mine) mi-au semnalat un serios punct slab la jurnalizare, adică la mecanismul de monitorizare a modificărilor, adică al trasabilității genealogiei fiecărei resurse. Așa că, o re-gândire a dus la modificări. Structura nouă a tabelei-jurnal apare în figura 1.

Fig. 1. Culturalia. Structura unei înregistrări în tabela-jurnal

O intrare constă din:

  • resourceGuid – identificatorul resursei (entitate sau aserțiune) afectate;
  • provenanceGuid – identificatorul entității-eveniment (de tip „asignare de atribut”) care agregă informațiile despre cine și pe ce bază a operat asupra resursei;
  • timeStamp – momentul în care s-a produs intervenția asupra resursei;
  • previousStatus – starea resursei înainte de intervenție.

Dacă acțiunile asupra resurselor (i.e. înregistrărilor) ar fi:

  • creare;
  • modificare;
  • ștergere (din motive de redondanță);
  • revizie (validare, invalidare, punere la îndoială);
  • fuziune a două (sau mai multe);
  • scindare,

atunci stările posibile ale resurselor (i.e. ale înregistrărilor) ar fi:

-4

arhivată (clonă)

-3

arhivată (invalidată)

-2

arhivată (redondantă)

-1

arhivată (înlocuită)

0

creată

1

creată (înlocuitoare)

2

problematică

3

validată

iată tranziția stărilor, în funcție de acțiuni (și de drepturile editorilor) ar fi:

a) asupra celor originare/înlocuite:

Creare

Punere la îndoială

Validare

Înlocuire

Fisiune

Ștergere

Invalidare

0

2

3

0

2

3

-1

-4

-2

-3

1

2

3

-1

-4

-2

-3

2

3

-1

-4

-2

-3

3

2

-1

-4

-2

-3

-1

2

3

-2

3

-1

-3

2

3

-1

-4

b) asupra celor înlocuitoare:

Înlocuire

Fisiune

Punere la îndoială

Validare

1

1

2

3

Scenariile editoriale importante ar fi:

a) modificările unei aserțiuni individuale, care ar fi:

  • subiectul: înlocuirea identificatorului resursei (unificare de identificatori);
  • predicatul: 1) înlocuirea identificatorului predicatului (unificare de identificatori), 2) rafinare (înlocuirea cu o subproprietate);
  • obiectul unei proprietăți: înlocuirea identificatorului resursei (unificare de identificatori);
  • obiectul unui atribut: corecție;
  • celelalte elemente: 1) adăugare, 2) modificare, 3) ștergere.

b ) fuziunea a două relații (provenite din surse diferite):

Exemplu: două atribute:

subiect

predicat

object

id1(Twain) id(nume) Mark Twain

subiect

predicat

object

id2(Twain) id(nume) Twain, Mark

fuzionează în:

subiect

predicat

object

id2(Twain) id(nume) Mark Twain

dacă se preferă id2(Twain) din a doua relație, dar se preia literalul din prima.

Fig. 2. Fuziunea a două atribute, plus două revizii

În exemplificarea din figura 2 avem trei momente:

  • t1 – cele două atribute fuzionează, dând naștere celei de-a treia, fapt consemnat în trei înregistrări de jurnal distincte;
  • t2 – o revizie pune la îndoială noul atribut (starea lui trece din 1 în 2), fapt consemnat în jurnal;
  • t3 – o nouă revizie validează noul atribut (starea lui trece din 2 în 3), fapt consemnat în jurnal.

Aserțiunile modificate sunt arhivate (întră în starea -1) și punctează către aserțiunile înlocuitoare/succesoare (care intră în starea 1)  — cum se sugerează și în figură. Identificatorul aserțiunii succesoare este consemnat în câmpul „successorGuid” (vezi figurile 5 și 6).

c) fisiunea unui atribut:

Exemplu: un atribut:

subiect

predicat

object

id(Zenobia) id(autor) Gellu Naum

… fisionează în trei aserțiuni (o relație și două atribute):

subiect

predicat

object

id(Zenobia) id(autor) id(Naum)
id(Naum) id(prenume) Gellu
id(Naum) id(nume de familie) Naum

Fig. 3. Fisiunea unui atribut (cu clonele evidențiate)

În exemplificarea din figura 3 se sugerează soluția (nu prea elegantă — poate-mi sugerează cineva una mai isteață) prin care se memorează legătura dintre o aserțiune și succesoarele ei: aserțiunea originară este clonată (starea -4), doar ca să fie loc pentru fiecare pointer către succesoarele sale (în „successorGuid”). În plus, clonele memorează (refolosind „predicateTypeGuid”) pointeri către aserțiunea clonată. (Pentru economie de spațiu, s-ar putea renunța la stocarea literalului în clonele atributelor.)

Această soluție (care consumă spațiu, prin clonele generate și înregistrările de jurnal aferente) — i.e. cu pointeri de la aserțiunile înlocuite către cele înlocuitoare (în loc de invers) — fac mai „ieftine” fuziunile decât fisiunile. Și asta, din pricină că presupun — știind datele cu care vom avea de-a face — că fuziunile vor fi mai multe decât fisiunile. Iar dacă practica va dovedi că se consumă cam mult spațiu cu clonele, poate că s-ar putea adăuga o tabelă specifică pentru memorarea pointerilor de la aserțiunile înlocuite spre cele înlocuitoare.

Figurile 4, 5 și 6 arată noile versiuni ale tabelelor „entitate”, „instanță de relație” și „atribut”. La fiecare, noutatea semnificativă este „successorGuid”.

Fig. 4. Culturalia. Structura unei intrări din tabela „entitate”

Fig. 5. Culturalia. Structura unei intrări din tabela instanțelor de relație

Fig. 6. Culturalia. Structura unei intrări din tabela instanțelor de atribut

Abia în postarea următoare se va comenta (promisul) index general.

Written by poliptic

17 iunie 2012 at 11:34 pm

Culturalia: Un portal românesc (?)

with one comment

Și România are în plan un portal de tip Europeana (adică un catalog care să ofere acces la resurse culturale digitale, fie ele texte, imagini, audiograme sau videograme), Culturalia pe numele lui (stipulat în Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2467/2008, între atribuțiile agregatorului național).  Cu resurse foarte limitate, se lucrează la proiectarea acestui portal.

Pe scurt — pentru a nu intra în prea fine detalii tehnice —, modelul de date Culturalia este conform paradigmei datelor interconectate  (vezi postarea anterioară). Nu doar pentru a fi „în trend”, ci și fiindcă această paradigmă permite atât agregarea de seturi de date foarte eterogene — cerință vitală pentru cataloagele de tip Europeana — cât și coexistența datele de granularitate variabilă. De pildă, e perfect posibil (deși nu foarte dezirabil) să avem alături aserțiunile:

subiect

predicat

object

id(Naum) nume Gellu Naum
id(Naum) prenume Gellu
id(Naum) nume de familie Naum
__

Însă mixtura de predicate și obiecte de granularitate diferită este inevitabilă atunci când sursele de date sunt eterogene.

În figura 1 se schițează model conceptual, adică ierarhia claselor (frunzele arborelui — cele albastre — reprezintă tabelele esențiale ale bazei de date) de nivel înalt.

Fig. 1. Culturalia: vârful ierarhiei claselor

De remarcat că se disting trei tipuri de aserțiuni (și această distincție constituie mica diferența față de modelul canonic RDF):

  • relații – asocieri între entități (atât clase cât și instanțe de clase);
  • atribute – asocieri între entități și literali (e.g. șiruri de caractere);
  • intrări de index – asocieri între signaturi (i.e. atribute de reprezentarea a entităților, e.g. nume pentru persoane, titluri pentru cărți) și cheile lor de sortare.

Fig. 2. Culturalia: relațiile dintre componentele modelului

În figura 2 sunt evidențiate legăturile între elementele modelului de date (care se identifică cu tabelele bazei de date). De remarcat că atât o relație, cât și un atribut poate fi subiectul unei alte aserțiuni (ceea ce în terminologia RDF se cheamă „reificarea” unei aserțiuni). Din acest motiv, aserțiunile au și ele identificatori.

Paranteză:

Identificatorii din prezentul model sunt un anume tip de identificatori standard, și anume „identificatori globali unici” — GUID [Globally Unique Identifier]  — care (cvasi)asigură unicitatea la nivel global. Partea proastă e că un asemenea identificator e de ne-citit/memorat pentru oameni. Exemplu:

ac16a9e1-8a01-4c2a-90f9-8970a0f3e553

De aceea, în ilustrările următoare, identificatorul elementului x este reprezentat prin guid(x).

Închis paranteza.

De pildă, să zicem că avem aserțiunea:

identificator guid(a1)
subiect guid(Jan van Eyck )
predicat guid(născut pe)
obiect 1390

și asertăm că această aserțiune este îndoielnică:

identificator guid(a2)
subiect guid(a1)
predicat guid(este îndoielnică)
obiect true

În figura 3 se vede cum fiecare aserțiune este înscrisă într-un „jurnal”, unde se consemnează cine a făcut afirmația, când și pe ce bază. Astfel, se pot urmări corecturile succesive și — mai ales — se evidențiază responsabilitățile intelectuale asupra aserțiunilor. De remarcat că proveniența aserțiunii (inclusiv responsabilitatea intelectuală)  se indică prin trimiterea la o entitate din clasa „eveniment” de tip „asignare de atribut” („E13 Attribute Assignment” în ontologia CIDOC-CRM [Conceptual Reference Model]). Acest eveniment poate fi o entitate complexă, adică să fie asociat cu mai mulți agenți și cu mai multe surse bibliografice.

Fig. 3. Culturalia: jurnalizarea fiecărei aserțiuni

Nota bene: aserțiunile „modificate” sau „șterse” sunt doar arhivate, nu sunt modificare sau șterse cu adevărat. Cu alte cuvinte, o aserțiune „ștearsă” e doar marcată ca „arhivată”, iar o aserțiune „modificată” este de fapt o versiune nouă, cea veche fiind arhivată. Aceasta permite să se urmărească „evoluția” unei aserțiuni și — la nevoie — să se revină la o stare anterioară.

Figurile 4, 5, 7 și 8 prezintă structurile tabelelor esențiale ale bazei de date Culturalia (versiunea alfa: o implementare Access experimentală — „proof-of-concept”, cum îi zic anglofonii).

Nota bene: se presupune că interfața-utilizator va fi suficient de elaborată pentru a ascunde complexitatea rețelei de aserțiuni pe care sistemul le va acumula.

Fig. 4. Culturalia: structura tabelei „entitate”

Tabela „entity” e simplă: o intrare conține doar identificatorul și (eventual) URI-ul http [Uniform Resource Identifier]  fiecărei entități (fie ea clasă sau instanță). La limită, această tabelă ar putea lipsi, fiindcă aserțiunile nu sunt aici. Dar poate se va dovedi util ca identificatorii entităților să fie centralizați undeva.

Fig. 5. Culturalia: structura tabelei „relație”

Cum îi spune numele, tabela  „relation” (figura 5) conține instanțele de relații (i.e. aserțiunile în care obiectul e o entitate). Pe lângă identificatorii membrilor tripletelor (canonici în modelul RDF):

  • subjectGuid – identificatorul subiectului;
  • predicateGuid – identificatorul predicatului (zis și „proprietate”);
  • objectGuid – identificatorul obiectului;

o intrare mai conține:

  • modifierGuid – identificatorul (eventualului) modificator  al obiectului. Ca de pildă „ante”, calificând un obiect-perioadă sau „la sud de”, calificând un obiect-loc.
  • predicateTypeGuid – identificatorul (eventualului) tip al predicatului.  Posibilitatea de a categorisi un predicat (ceea ce constituie un substitut pentru generarea de sub-predicate), permite evitarea proliferării predicatelor. În plus, ar putea fi un mecanism convenabil în cazul preluării datelor moștenite.

Un exemplu pentru a ilustra utilitatea categorisirii predicatului: să presupunem că avem relația „derivată din” dintre „L.H.O.O.Q.” lui Duchamp și „Mona Lisa” lui Leonardo (figura 6). Ulterior, se poate categorisi predicatul „derivată din” prin relaționarea cu conceptul „parodie”.

 

derivată din

(parodie)

 

Fig. 6. <L.H.O.O.Q. / Duchamp> <derivată din> <Mona Lisa / Leonardo>

Așadar, aserțiunea inițială:

subjectGuid guid(L.H.O.O.Q.)
predicateGuid guid(derivată din)
objectGuid guid(Mona Lisa)

se poate rafina, adăugându-i-se elementul:

predicateTypeGuid guid(parodie)

Abordarea alternativă, presupune:

a)      adăugarea unui nou predicat, prin aserțiunea:

subjectGuid guid(parodiază pe)
predicateGuid guid(e sub-proprietate a)
objectGuid guid(derivată din)

b)     înlocuirea aserțiunii inițiale cu:

subjectGuid guid(L.H.O.O.Q.)
predicateGuid guid(parodiază pe)
objectGuid guid(Mona Lisa)

Fig. 7. Culturalia: structura tabelei „atribut”

După cum îi spune numele, tabela „attribute” (figura 7) conține instanțele de atribute (i.e. aserțiunile în care obiectul e un literal). Pe lângă identificatorii subiectului și predicatului aserțiunii:

  • subjectGuid – identificatorul subiectului;
  • predicateGuid – identificatorul predicatului/proprietății;

o intrare conține și cinci forme (alternative) de literal:

  • textualValue – text (până în 255 de caractere);
  • longTextualValue – text lung;
  • booleanValue – boolean;
  • dateValue – dată calendaristică;
  • numericalValue – număr;

și mai conține:

  • modifierGuid – identificatorul (eventualului) modificator  al obiectului. Ca de pildă „ante”, calificând o dată calendaristică sau „mai mic(ă) decât”, calificând o cantitate;
  • unitGuid – identificatorul (eventualei) unități de măsură;
  • languageGuid – identificatorul (eventualei) limbi a literalului;
  • predicateTypeGuid – identificatorul (eventualului) tip al predicatului, similar cu cel din tabela „relation”;
  • objectTypeGuid – identificatorul (eventualului) tip al obiectului. Similar cu cazul predicatului, permite o categorisire a obiectului, ceea ce limitează și mai mult proliferarea predicatelor;
  • datatypeGuid – identificatorul naturii literalului, i.e. al tipului de dată (e.g. număr întreg);
  • qualifierGuid – identificatorul unui (eventual) calificator (e.g. o unitate de măsură);
  • syntaxEncodingScheme – (eventuala) schemă sintactică (pentru valorile structurate).

De notat că doar identificatorul limbii și cel al naturii literalului se regăsesc în modelul canonic RDF.

Un exemplu pentru a ilustra utilitatea modificatorului obiectului:

subjectGuid guid(David al lui  Michelangelo)
predicateGuid guid(are masa)
modifierGuid guid(mai mare de)
numericalValue 6.000
unitGuid guid(kg)

Sigur că această aserțiune s-ar putea exprima mult mai simplu astfel:

subjectGuid guid(David al lui  Michelangelo)
predicateGuid guid(are masa)
textualValue peste 6.000 kg
languageGuid guid(română)

Dar această formulare nu permite procesări numerice asupra literalului. Nici nu e independentă de limbă, deci pentru a exprima același lucru în rusă, ar fi necesară încă o aserțiune:

subjectGuid guid(David al lui  Michelangelo)
predicateGuid guid(are masa)
textualValue более 6.000 кг
languageGuid guid(rusă)

Pe de altă parte, tratarea kilogramului ca o entitate distinctă ar permite (pe lângă asertarea unei definiții, de pildă), folosirea ei convenabilă în contexte lingvistice diferite. Astfel, am putea avea aserțiunile:

subjectGuid

predicateGuid

textualValue

objectTypeGuid

guid(kilogram) guid(are abrevierea) кг guid(alfabet chirilic)
guid(kilogram) guid(are abrevierea) kg guid(alfabet latin)

Un exemplu pentru a ilustra utilitatea categorisirii predicatului:

subjectGuid guid(Turnul Eiffel)
predicateGuid guid(are dimensiunea)
numericalValue 324
unitGuid guid(m)
predicateTypeGuid guid(înălțime)

Un exemplu pentru a ilustra utilitatea categorisirii obiectului:

subjectGuid guid(conceptul de poem)
predicateGuid guid(e designat prin)
textualValue poems
languageGuid guid(engleză)
objectTypeGuid guid(plural)

Un exemplu pentru a ilustra utilizarea schemei sintactice (MARCXML în acest caz):

subjectGuid guid(Capcanele istoriei/Lucian Boia, ed.1)
predicateGuid guid(titlu și mențiune de responsabilitate)
textualValue <datafield tag=”245″ ind1=”1″ ind2=”0″>
<subfield code=”a”>Capcanele istoriei : </subfield>
<subfield code=”b”>
         Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 /
</subfield>
<subfield code=”c”>Lucian Boia</subfield></datafield
syntaxEncodingScheme http://www.loc.gov/standards/marcxml/schema/MARC21slim.xsd
Figura 8 prezintă structura tabelei „logEntry”.

Fig. 8. Culturalia: structura tabelei „intrare de jurnal”

În esență, o intrare în această tabelă constă din (vezi și figura 3):

  • resourceGuid – identificatorul resursei (entitate sau aserțiune) jurnalizate;
  • provenanceGuid – identificatorul entității-eveniment (de tip „asignare de atribut”) care agregă informațiile despre cine și pe ce bază a operat asupra resursei;
  • timeStamp – momentul în care s-a produs intervenția asupra resursei;
  • statusChange – ce schimbare de status a produs intervenția;
  • oldVersionGuid – identificatorul resursei înlocuite (în cazul modificărilor).

În postarea următoare se va comenta modul de constituire a indexului general (implică și decizii de proiectare mai subiective), respectiv se va prezenta tabela „indexEntry”.

Corecție: postarea următoare discută jurnalizarea. Indexul se amână :-)

Written by poliptic

3 iunie 2012 at 1:06 pm