Chestiuni documentaristice (inclusiv bibliologice)

Dan Matei (care își dă și el cu părerea).

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Expunerea în Europeana: șoc cultural în instituțiile memoriei

with one comment

I. Din nou despre bibliotecile digitale (contemporane)

„Noua generație” de biblioteci digitale a fost inaugurată de Biblioteca Digitală Europeană: Europeana. Aceasta este – de fapt – un catalog colectiv de resurse culturale digitale expuse online (mai ales) de către țările membre ale Uniunii Europene. Așadar, ea oferă acces la metadatele (i.e. fișele catalografice ale) obiectelor digitale care sunt efectiv consultabile pe saiturile contributorilor (peste 3.500 în întreaga Europă), deci într-un mod foarte distribuit. Expunerea metadatelor se face în două moduri: printr-un portal și printr-o interfață programată – API [Application Programming Interface]. Prin portal (fig. 1), utilizatorii pot interoga direct colecția, iar prin API, programatorii afiliați pot dezvolta interfețe de consultare proprii și pot îngloba înregistrări în propriile lor aplicații.

fig-1-europeana-landing

Fig. 1. Pagina natală a portalului Europeana (decembrie 2016)

Europeana a constituit un model pentru alte biblioteci digitale majore. Una dintre cele mai importante este Digital Public Library of America [DPLA] (fig. 2). De notat: DPLA că este una dintre (nu prea multele) inovații europene majore adoptate de americani în ultimii 25 de ani !

fig-2-dpla-landing

Fig. 2. Pagina natală a portalului DPLA (decembrie 2016)

La nivel european, Statele Membre (care se respectă) au dezvoltat biblioteci digitale naționale, pandante ale Europeana. Cea mai masivă este Deutsche Digitale Bibliothek [DDB] (fig. 3).

fig-3-ddb-landing

Fig. 3. Pagina natală a DDB (decembrie 2016)

Se observă că aceste biblioteci digitale expun colecții de multe milioane de lucrări. Dar, cu cele peste 54 de milioane de exponate, Europeana este de peste trei ori mai voluminoasă decât DPLA.

II. Expunerea online

Întâi, o banalitate prea des uitată: de ce conservăm colecțiile ? Desigur, pentru a ne bucura de ele. Adică publicul – cât mai larg – să se bucure de ele ! Prin „bucurie” înțeleg, de bună seamă, satisfacții estetice și intelectuale. De ce merită (re)amintită această banalitate ? Fiindcă, prea adesea instituțiile memoriei uită că trebuie să fie (mereu) orientate către public. Iar expunerea pe web, adică accesibilă celui mai larg public, scoate și mai tare în evidență deficiențele de prezentare ale multor instituții ale memoriei.

Să ne reamintim: la ce e bună expunerea online ? Răspunsurile mele:

  • Contracarează – (măcar) într-o oarecare măsură – „discriminarea geografică” oraș-sat și capitală-provincie. Un bun cultural expus online – chiar dacă sub forma de surogat digital, în cazul lucrărilor tangibile, mai ales obiectele muzeale – are șanse semnificativ mai mari de a ajunge la ochii unui cetățean defavorizat (cultural) de localizarea sa geografică. Iar un text online e la fel de „veritabil” ca și versiunea lui tipărită.
  • Dezvăluie și piesele „ascunse” veșnic prin depozite. Doar e de notorietate că mai toate muzeele își pot expune în expoziția permanentă abia o mică parte a colecției.
  • Permite afișarea de „legende” ample și conexiuni pentru piesele expuse, ceea ce în expozițiile „fizice” rareori se întâmplă.

III. De ce produce Europeana un șoc cultural în instituțiile memoriei ?

În esență: Europeana fiind o platformă online destinată publicului larg, instituțiile memoriei expozante sunt puse în situația de a-și (re)orienta fișele descriptive ale resurselor culturale expuse către ochiul utilizatorului și nu doar al profesionistului.

De regulă, muzeele nici nu-și expun public cataloagele, iar bibliotecile și arhivele pun în fișele lor – pe lângă descrierea pedantă a cărții ca obiect – cel mult câteva vedete de subiect și nelipsiții (dar inutilii) indici CZU. Așadar, cataloagele „tradiționale” nu prea se adresează „clientului”.

Prin urmare, în context digital, metadatele asociate unei lucrări – care în mod tradițional sunt destinate custodelui/curatorului/bibliotecarului – trebuie extinse cu informații destinate utilizatorului. Piesa se cere interpretată, i.e. plasată în context istoric și geografic, iar subiectul și eventualele aluzii, explicate. Așadar, exponatul – fie el imagine sau text – trebuie „înfășurat” într-o poveste contextualizantă.

Exemplificarea 1 (muzee):

Celebrul tablou al lui Poussin „Răpirea sabinelor”. O fișă precum cea din fig. 4 nu spune prea multe privitorului. La „descrierea” „par Poussin”, ce să zici ? Apoi, elementele „cifrate” (e.g. 77.P.Z.) poate semnifică ceva cel mult pentru custodele colecției. Ca să nu mai zicem de inducerea în eroare: „Type: Monograph” (chiar dacă imaginea este extrasă dintr-o monografie). Mai bine ne-ar spune ceva care să sporească înțelegerea lucrării: cine-s sabinele ? cine le răpește ? de ce ? În plus: informarea privind datarea reproducerii (1899) e mult mai puțin relevantă decât ar fi cea despre datarea originalului (c. 1640).
fig-4-poussin-sabine-europeana-2016-10-08a

 Fig. 4. Poussin. „Răpirea Sabinelor”. Fișa unei reproduceri

Din fericire, Luvru însuși oferă o expunere adecvată (fig. 5).

fig-5-poussin-sabine-louvre-2016-10-08

Fig. 5. Poussin. „Răpirea Sabinelor”. Expunerea pe saitul Luvrului

Încă un și mai bun exemplu găsim pe saitul Muzeului Național de Artă al României. „Adorația păstorilor” al lui El Greco (fig. 6.). Pe lângă o descriere textuală adecvată, o avem și în format audio, ba chiar și în format gestual ! (Păcat că la o scară așa de mică – doar 40 de piese se bucură de o asemenea expunere).

fig-6-mnar-el-greco-2016-10-09a

Fig. 6. El Greco. „Adorația păstorilor”. Expunerea pe saitul MNAR

Exemplificarea 2 (biblioteci):

Un roman „obscur”: „Război și pace”. Fișa din fig. 7 ne cam derutează: „2011” ? Sigur, meseriașii înțeleg că ăsta e anul ediției (al manifestării și nu al expresiei sau lucrării, în jargon FRBR). Dar cititorul obișnuit înțelege asta, sau crede că e anul genezei lucrării ? Nimic despre 1863-1869, nimic despre războaiele napoleoniene, nimic despre Borodino. Nici chiar despre Rusia ! Deci nu aflăm nimic despre subiectul romanului ! Și câtă lume înțelege că „821.161.1” înseamnă „literatură rusă”10 ? Și câți bibliotecari – în afara clasificatorilor – înțeleg ? Așadar, cui folosește limbajul ăsta cifrat ?

fig-7-tolstoi-razboi-si-pace-bna

Fig. 7. Tolstoi. „Război și Pace”

Nici fișa din fig. 8 nu e mai grozavă. Ce să înțelegi din „limba: rumrus” ? Că s-a tradus din rusă ? Frumos exprimat ! Apoi, bietul Tolstoi nici nu și-a închipuit că a scris o carte având drept subiecte „literatura rusă” și „roman” ! Similară și fișa din fig. 9.

fig-8-tolstoi-razboi-si-pace-bara

Fig. 8. Tolstoi. „Război și pace”

fig-9-tolstoi-razboi-si-pace-bcua

Fig. 9. Tolstoi. „Război și pace”

Exemplificarea 3 (arhive):

O imagine de arhivă, cu un personaj notoriu (fig. 10). Descriptori semnificativi ? „Künstler” (= artist) ? Apoi: „limba: germană” ? Ce e „lingvistic” în fotografie ? În schimb nu aflăm nimic despre cine mai e în fotografie ? Când a fost făcută ? În ce context ? Nu aflăm nici măcar cine e fotograful. Cu alte cuvinte, ce semnificație culturală are această fotografie ? De ce merită efortul s-o digitizăm, s-o expunem și să o privim ?

fig-10-hitler-ddb-2016-10-08a

Fig. 10. „Adolf Hitler”  în portalul Deutsche Digitale Bibliothek

Exemplele provin de la instituții de frunte. Dacă cele din „liga întâi” nu sunt adaptate încă „expunerii în piața publică”, ce pretenții să avem de la instituțiile mai mici, cu resurse semnificativ mai restrânse !

IV. Cum să ne adaptăm (noi, instituțiile memoriei) ?

Bineînțeles că adaptarea la mediul online nu e simplă și nici imediată. Cere eforturi. Prima cerință este – cred – conștientizarea faptului că trebuie schimbată mentalitatea. Și apoi regândirea fiecărei fișe (i.e. a codurilor de catalogare) prin prisma utilizatorului. Chiar și imaginile trebuie, poate, prelucrate având publicul în minte. Și expunerea textelor trebuie gândită pentru comoditatea utilizatorului. De pildă, fișiere pdf gigantice nu sunt recomandabile: poți aștepta îndelung să se descarce o carte în pdf (și poate să și plătești), ca apoi să constați că te interesau doar două pagini (sau nici măcar atât). Ca să nu mai zicem că fișierele pdf nu-s comod de citit pe dispozitive mobile, i.e. pe ecrane mici. Dacă se poate, e preferabil ca textele să fie expuse în HTML pur.

În privința descrierilor, putem imagina câteva „tactici” practice.

a) Să recuperăm textele descriptive din cataloagele de expoziție.

Mai ales muzeografii obișnuiesc să descrie amplu măcar unele piese pe care le expun, în cataloagele expozițiilor (un exemplu ilustrativ în fig. 11). De regulă, acestea sunt uitate după închiderea respectivelor expoziții. Și e păcat. Aceste descrieri pot fi reutilizate în fișele expuse online, în beneficiul privitorului.

fig-11-altar-votiv

Fig. 11. Text descriptiv dintr-un catalog de expoziție

b) Să „cooperăm” cu editorii și librarii

Putem prelua (cu folos) în fișele catalografice descrierile oferite de editori. În definitiv e și în interesul lor: poate unii utilizatori ai catalogului, decid să cumpere cartea, inspirați de acea descriere. În fig. 12 se vede o asemenea descriere, mult mai expresivă decât fișele catalografice obișnuite.

fig-12-tolstoi-razboi-si-pace-polirom

Fig. 12. Prezentarea unei ediții a romanului „Război și pace”, pe saitul editurii

c) Să „cooperăm” cu Wikipedia

Multă lume din comunitățile noastre profesionale tratează cu dispreț articolele din Wikipedia. Nejustificat. Și în orice caz, în detrimentul clienților noștri. Dacă nu suntem mulțumiți de un articol, n-avem decât să-l îmbunătățim ! Uite, de pildă, o fișa foarte „profesională” (fig. 13), în comparație cu un articol „de amatori” despre aceeași lucrare, din Wikipedia (fig. 14).

fig-13-brancusi-cumintenia-clasate-2016-10-10a

Fig. 13. Fișa „Cumințeniei Pământului” în Inventarul Bunurilor Culturale Mobile Clasate

fig-14-brancusi-cumintenia-wikipedia

Fig. 14. Articolul despre „Cumințenia Pământului” din Wikipedia

Pe de altă parte, să nu ne facem iluzii ! Când un utilizator caută o resursă culturală anume, interoghează Google. Așadar, contează foarte tare unde se regăsește pagina în lista de răspunsuri Google. În cazul „Cumințeniei Pământului”, în decembrie 2016, articolul Wikipedia era pe poziția 4, pe prima pagină, iar fișa din Inventarul clasatelor nu apărea nici în primele 15 pagini ! Bine, să zicem că „scandalul” Cumințeniei alterează ierarhia. Dar, de pildă, în căutarea bustului „Vitellius” al lui Brâncuși, articolul Wikipedia apare pe poziția 1, pe când fișa din Inventarul clasatelor apare abia pe poziția 7.

d) Să renunțăm la CZU

Clasificarea Zecimală Universală [CZU] a fost o mare realizare intelectuală, de mare folos în secolul XIX și secolul XX, până la pătrunderea calculatoarelor în biblioteci. De atunci însă, este un jargon profesional, chiar criptic, parcă anume făcut să ascundă informație prețioasă utilizatorilor. Bineînțeles că o lucrare trebuie clasificată. Dar de ce să mai folosim un limbaj cifrat pentru asta ? Limbajul natural nu e mai „natural” ? Occidentalii de ce folosesc de ani mulți vedete de subiect și descriptori ? Utilizatorul, nedecriptând indicii CZU (deci neavând un limbaj comun cu clasificatorul), poate rata regăsiri utile.

În plus, codificând în CZU, clasificatorii risipesc timp prețios, fiindcă, desigur, găsirea indicelui adecvat este mai consumatoare de timp decât găsirea (sau „inventarea”) unei vedete de subiect adecvate.

e) Să renunțăm la MARC(uri)

Și formatul MARC a fost o mare realizare biblioteconomică a anilor ’60. Dar, acum, după jumătate de secol, cramponarea de el este păguboasă. Nu degeaba Biblioteca Congresului – unde, de altfel, s-a inventat MARC – se pregătește (cam demult !) să treacă la BIBFRAME, un format mai adecvat vremurilor.

În fig. 15 se vede înregistrarea UNIMARC a unei ediții a romanului „Război și pace”. O să mă rezum la obiecția majoră, și anume: ce rost mai are efortul de a evidenția părțile titlului și a mențiunii de responsabilitate ? În afară de a permite afișarea în formalismul ISBD (la ce mai folosește acesta ? nici măcar stilurile consacrate de citare nu folosesc sintaxa ISBD), cui folosește ? N-am întâlnit OPAC care să-ți permită căutarea doar în „mențiunea secundară de responsabilitate”, să zicem. Și chiar dacă softurile ar permite, câți dintre utilizatori măcar înțeleg ce înseamnă această expresie ? Așadar, o transcriere brută sau, și mai bine, ocerizarea paginii de titlu ar fi mai economicoasă.

fig-15-marc-a

Fig. 15. Înregistrarea UNIMARC a fișei din fig. 7

În locul pedantei transcrieri a paginii de titlu, catalogatorii și-ar folosi mai profitabil expertiza la a identifica și caracteriza lucrarea/lucrările și expresia/expresiile cuprinse în manifestarea prelucrată.

Pentru clasificări – în cadrul formatului MARC (la care, desigur, bibliotecile cu ILS-uri tradiționale nu pot renunța, decât odată cu softul) – aș folosi (neortodox) câmpul 686 – Other Class Numbers, adică, în loc de indici numerici aș folosi (fără jenă) limbaj natural.

V. În loc de concluzii

Nu că ar putea asta să ne consoleze, dar nici alții nu-s (mult) mai breji. Vezi (fig. 16; Richard Pevear și Larissa Volokhonsky coautori cu Tolstoi ?).

fig-16-tolstoi-war-and-peace-worldcat-a

Fig. 16. Fișa „Război și pace” în WorldCat

În rezumat, teza mea este că schimbarea de paradigmă pe care o impune Europeana ne impune să ne concentrăm pe descriptori și pe descrieri cât mai ample. O lucrare, cu cât este mai semnificativă cultural, merită să fie „înfășurată” într-o poveste, adică să i se dezvăluie contextul geografic, istoric și cultural, să i se specifice nuanțat subiectul și să i se semnaleze conexiunile cu alte lucrări. Mai mult efort trebuie investit în descrierea lucrărilor, nu a „containerelor”. De pildă, nu descrierea fină a numărului de revistă e interesantă, ci a articolelor dinăuntru ! Și totul, având în minte utilizatorul final: publicul larg.

În fine, mari speranțe îmi pun în viitorul catalog național partajat: culturalia.ro. Acesta va fi deschis atât bibliotecilor, cât și muzeelor și arhivelor și va cuprinde și Biblioteca Digitală a României, pandantul național al Europeana. Modelul său de date se va baza pe modelele conceptuale CIDOC-CRM și FRBRoo, deci va fi foarte contemporan.

 

Written by poliptic

19 Ianuarie 2017 at 5:52 pm

Scrisoare deschisă domnului ministru Valerian Vreme

leave a comment »

07.09.2010
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
Scrisoare deschisă domnului ministru Valerian Vreme

Stimate domnule ministru
Acum aproape o lună am adresat o scrisoare domnului ministru Sandu, la care dânsul nu a apucat să răspundă. Problema fiind importantă, reiau demersul, ușor extins.

Întâi, vă semnalez că proiectele depuse în cadrul operațiunii 3.2.1. Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la boadband, acolo unde este necesar așteaptă din 26 octombrie 2009 să fie evaluate ! Adică niște buni bani structurali zac nefolosiți de aproape un an ! Cu ceva timp în urmă, am propus în public să se aleagă câștigătorii prin tragere la sorți. Nu glumeam; dacă respectiva comisie nu poate să se decidă, să decidă Domnul !
Dar dacă metoda propusă de mine nu s-a aplicat, atunci vă înștiințez că Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a depus, alături de alte cinci bune proiecte, — în cadrul acestei operațiuni 3.2.1. — un proiect direct destinat internetizării serviciilor de bibliotecă, intitulat: Platforma națională integrată pentru management de bibliotecă publică” (cod SMIS: 14242).
Chiar dacă unora o să li se pară scandalos, vă rog să interveniți energic pentru ca acest proiect să fie selectat. Notez că serviciile de bibliotecă (greșit traduse în HG 195/2010 prin sintagma „librăria publică”) sunt pe poziția 8 între cele 20 de servicii monitorizate la nivel european, prin urmare proiectul Ministerului Culturii ar rezolva deplin unul dintre cele 20 de servicii prioritare ale programului eRomânia.

Sigur, se poate spune că există o comisie care evaluează proiectele pe baza unor reguli, iar eu vă cer să interveniți nereglementar. Se poate, dar o asemenea intervenție s-ar justifica printr-un interes superior — folosind cuvinte mari, aș putea chiar spune „interes național”. (În paranteză fie spus, concursul de proiecte din cadrul operațiunii 3.2.1. mi se pare straniu; parcă ar fi un concurs literar la care concurează romane-fluviu alături de epigrame.)

Sistemul biblioteconomic propus de Ministerul Culturii ar fi o componentă foarte utilă și foarte vizibilă a sistemului eRomânia. El ar oferi un mecanism la nivel național prin care, în principal:
  1. s-ar evita risipa de efort de catalogare (în prezent, dacă 100 de biblioteci achiziționează o carte, se elaborează 100 de fișe bibliografice, desigur în multe variante ușor diferite !);
  2. s-ar substanția împrumutul interbibliotecar (și acum biblioteca mea de cartier poate să împrumute pentru mine o carte de la altă bibliotecă; problema e că nu știe care bibliotecă din țară are cartea cu pricina).
Dar, în subsidiar, sistemul ar putea să ofere și alte funcționalități foarte utile. De pildă, editurile ar putea să-și ofere titlurile bibliotecilor/utilizatorilor, chiar înainte de a fi publicate, iar cercetătorii ar putea fi asistați să-și elaboreze bibliografiile de lucru într-unul din formatele consacrate, și în același timp s-ar acumula (gratuit) informații bibliografice într-o bază de date națională. Mai mult, dacă acest sistem va fi dezvoltat în regim open source, mai precis sub licența EUPL v1.1 (European Union Public Licence) care este promovată de Comisia Europeană, s-ar da un bun exemplu pentru viitoarele sisteme informatice dezvoltate pe bani publici.

Institutul de Memorie Culturală – CIMEC dezvoltă și întreține Catalogul Colectiv Național al Cărții Vechi Românești și Catalogul Colectiv Național al Incunabulelor. Așadar, în chestiunea informatizării colecțiilor de bibliotecă vă vorbesc în oarecare cunoștință de cauză, dar — mai ales — în calitate de important utilizator potențial al sistemului propus de proiect.

Prin urmare, insistând asupra utilității sociale a sistemului, vă rog să tratați cu bunăvoință propunerea mea.

Cu considerație,

Dan Matei, director (Institutul de Memorie Culturală – CIMEC)
PS. Breasla bibliotecară îmi șoptește că sunteți de mult un suporter important al bibliotecii publice din Onești. Asta îmi sporește speranțele.

PPS. Notă personală:
Chiar la o privire superficială asupra listei proiectelor propuse în cadrul operațiunii 3.2.1, se vede că zeci de autorități locale propun, practic, același proiect, cu titulaturi mai mult sau mai puțin imaginative. Să zicem că din acestea sunt selectate trei proiecte pentru consilii județene, cinci pentru primării de oraș și zece pentru primării de comună. Ce se va întâmpla ? Trei județe, cinci orașe și zece comune vor avea sisteme diferite, dar cu funcționalități similare. Și celelalte 38 județe ? și zeci de orașe ? și mii de comune ?

În condițiile date, mi s-ar părea rațional să se finanțeze dezvoltarea open source a:
  1. trei sisteme generice pentru consiliile județene;
  2. trei sisteme generice pentru prefecturi;
  3. trei sisteme generice pentru primăriile de oraș;
  4. trei sisteme generice pentru primăriile de comună,
desigur, toate compatibile între ele și compatibile cu sistemele guvernamentale, i.e. interoperabile, i.e. respectând standarde de intercomunicare, aprioric elaborate.

Apoi aceste sisteme să fie oferite gratuit tuturor autorităților publice. Zic câte trei sisteme (cifra e simbolică) , pentru ca beneficiarii să aibă de unde alege. Să nu li se pară că li se impune un singur stil. Ulterior, autoritățile publice n-ar mai avea motive să achiziționeze pe bani publici sisteme similare.
Nu spun că nu trebuie să existe o secțiune și pentru proiectele unicat. Dar această secțiune să fie separată și bugetată distinct.

Written by poliptic

8 Septembrie 2010 at 8:24 am

Publicat în cataloage, Uncategorized