E-Cultura (încă ceva)

Proiectul E-Cultura provoacă întrebări (legitime) în lumea instituțiilor memoriei. Măcar în parte, încerc să răspund.

 

A. De ce doar 29 de instituții participante ? De ce lipsesc instituții culturale mari, cu patrimoniu extrem de bogat ?

Înainte de lansarea propriu-zisă a proiectului, Ministerul Culturii a invitat multe instituții culturale. Și pe toate cele mari. Doar cele 29 s-au arătat interesate. E bizar, și nu prea. Destule instituții (inclusiv dintre cele importante), când au înțeles că e (și) mult de muncit, s-au „abținut”. Deși eforturile cerute de proiect se înscriu perfect în misia instituțiilor memoriei. Ca să nu mai zic de ratarea posibilității ca unii angajați să mai facă un ban cinstit.

 

B. Care este structura bugetului ?

Sigur că un buget de peste 53 milioane de lei pentru un proiect cultural pare mult (fiindcă la noi, cultura…). Dar în acest caz, nu-i mult de loc (nici nu vreau să compar cu proiecte similare din țările care se respectă !). Bugetul alocat se împarte (în mare) astfel:

• circa 11,3 milioane de lei: echipamente:

o   circa 3,5 milioane lei pe platforma hard (servere etc.);

o   restul: echipamente de digitizare, i.e. scanere, aparate foto, convertoare de peliculă etc.

• circa 2,5 milioane de lei: dezvoltarea softului;
• restul: manoperă (digitizare, catalogare, administrare).

Observații:

• echipamentele și platforma soft sunt investiții care vor fi folosite mult timp și după terminarea proiectului;
• la digitizarea și (mai ales) la catalogarea a 550.000 de resurse culturale, suma de c. 39 de milioane de lei (adică cam 71 de lei per resursă culturală expusă) nu-i mult de loc.

 

C. Pe ce s-au cheltuit banii până acum ?

Până acum:

• s-au cumpărat (cam) toate echipamentele (și sunt în curs de instalare prin țară);
• ceva peste 11 milioane  8 milioane s-au plătit pentru resursele culturale deja livrate (NB. Sigur că nu sunt încă vizibile public; asta se va întâmpla când va fi operațională platforma soft.).

 

D. Pe ce criterii sunt selectate cele 550.000 resurse culturale ce urmează să fie digitizate și cât de reprezentative vor fi pentru patrimoniul cultural național ?

Instituțiile contributoare aleg piesele pe care le oferă. Au fost rugate să selecteze resurse semnificative din punct de vedere cultural (cum s-o defini asta ?). Echipa de implementare a proiectului n-are cum să facă (oficial) judecăți de valoare asupra materialului oferit.

 

E. Cum se asigură calitatea, nu doar cantitatea ?

Depinde ce înțelegem prin „calitate”… În contextul bibliotecilor culturale (în particular în contextul Europeana Collections[1]), „calitatea” se referă la:

• caracteristicile obiectului digital ce reproduce resursa digitală;
• caracteristicile fișei catalografice, i.e. a metadatelor ce descriu resursa digitală.

Așadar, „calitatea” nu înseamnă aici nici „valoarea” și nici „relevanța” și nici „semnificația” culturală a resursei expuse.

În proiectul nostru, echipa din fiecare instituție contributoare este condusă de un „validator”, i.e. o persoană cu autoritate profesională, care verifică materialul (atât obiectele digitale, cât și metadatele) care este transmis echipei de implementare a proiectului. În plus, în cadrul acestei echipe există „monitori” care mai fac o validare a materialului primit.

 

F. În ce constă catalogarea, ce informații se consemnează ? Există standarde de date, norme și proceduri de selectare, digitizare și publicare ?

Fișele catalografice cerute n-au nimic exotic. Proprietățile resursei culturale descrise sunt cele obișnuite, impuse de menirea unei fișe catalografice, și anume:

• regăsirea resursei (folosind cuvinte-cheie) în „carul cu fân”;
• oferirea unei impresii de ansamblu asupra lucrării (înainte de o accesa);
• punerea resursei în context (istoric, geografic etc., i.e. un pic de interpretare).

Poate, o particularitate să fie accentul pus pe subiectul resursei descrise. Astfel, se cere ca subiectul resursei (fie ea text sau imagine) să fie „defalcat” pe:

• despre ce ?
• despre cine ?
• unde ?
• când ?

eventual și:

• cum ?

Desigur, se face o separare cât mai clară între:

a) proprietățile resursei originale:

• titlu;
• crearea (autori, când, unde);
• limba;
• descriere/rezumat (succint);
• categoria/clasa/genul/stilul;
• subiect (despre ce ?);
• subiect (despre cine ?);
• subiect (unde ?);
• subiect (când ?);

b )proprietățile reprezentării digitale a resursei:

• adresa web (URL);
• denumirea fișierului/folderului;
• caracteristici tehnice;
• licența sub care va fi expusă;

c) meta-metadatele, i.e. proprietățile fișei catalografice:

• numele catalogatorului;
• data catalogării;
• referințe.

În ceea ce privește standardele de date… Deocamdată, nu prea. Dar pe lume există unele universal consacrate ? Poate în biblioteci, desueta familie de formate MARC.

În orice caz, în cazul nostru, dezvoltăm o ontologie specifică bazată pe unele reputate internațional:

• CIDOC-CRM[2] (care e și standard ISO 21127:2014[3]), pentru zona muzeală;
• FRBRoo[4] (promovat de IFLA), pentru zona biblioteconomică;
• EDM [Europeana Data Model][5].

De ce e nevoie de o ontologie așa de eclectică ? Nu de dragul originalității, ci pentru că în catalogul Culturalia se vor consemna (și importa din cataloagele moștenite) fișe descriptive pentru toate tipurile de resurse culturale, și nu ne permitem să ignorăm nici un detaliu din fișele cataloagelor curente (ceea ce impune și adaosuri „locale” la ontologiile menționate).

Când modulul de catalogare al platformei Culturalia va începe să prindă contur, vom redacta și un soi de cod de catalogare, sub forma unui ghid de utilizare a formurilor specifice de descriere a resurselor culturale din catalog (e.g. lucrare artistică, carte, articol, obiect arheologic, specimen, spectacol, film, emisiune radio, exponat etnografic), ca și pentru „entitățile contextuale” (concepte, persoane, locuri, perioade, subiecte).

 

NB. Până când modulul de catalogare al platformei va fi operațional, contributorii cataloghează fie cu instrumentul lor local (bibliotecile în sistemele informatice de bibliotecă, muzeele în DocPat), fie cu instrumente adaptate (e.g. ProEuropeana de la INP).

 

[1] https://pro.europeana.eu/post/publication-policy

[2] http://cidoc-crm.org/

[3] https://www.iso.org/standard/57832.html

[4] https://www.ifla.org/node/10171

[5] https://pro.europeana.eu/resources/standardization-tools/edm-documentation